Cunoaştem cu toţii zicala „cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale”. Conform acesteia, ne-am însuşit de-a lungul timpului faptul că nu ne e dat tuturor să avem o dantură sănătoasă. Drept care, cine nu are toate măselele şi nici cu dinţii nu se poate lăuda nu poate mesteca mâncarea cum trebuie. Şi fiindcă trebuie să mănânce, el ia bucata între gingii şi o morfoleşte de zor. Iar marele B.P. Haşdeu spunea că a morfoli bucate nu e o ruşine. Le morfolea şi Voltaire al francezilor, că rămăsese doar cu câţiva dinţi în gură, dar cât de ascuţite erau gingiile lui atunci când se răfuia cu împăraţii sau cu papii!… Iar dacă francezii au spus „cuget, deci exist”, noi, românii, în schimb, spunem „morfolim, deci mâncăm”.

Aşadar, a morfoli bucate nu e o ruşine, dar nici sănătos nu e pentru stomac. Mai ruşinos este când mintea nu are dinţi. E rău când morfoleşte cineva adevărul în loc să-l afirme. E rău când el nu are colţii necesari pentru a-şi apăra drepturile. Acesta ajunge să morfolească în gingii nu mâncare, ci tot ce i se întâmplă. El este dependent de vorbirea altora, care pot mesteca foarte bine cuvintele în gură. Aşa cum oamenii fără dinţi sunt dependenţi în viaţa de zi cu zi de cei care au toată dantura şi pot muşca din tot ce vor, chiar dacă nu le aparţine ceea ce înghit. Căci ei, de exemplu, muşcă mereu din pensia ce li se cuvine bătrânilor noştri fără dinţi, prin absenţa recalculării sau neindexării anuale cu rata inflaţiei. Ei nu sunt precum cei cu pensii speciale, care pot muşca foarte bine din bugetul ţării. Drept care, vedem aproape în fiecare seară la televizor cum e morfolită legea pensiilor, ai cărei beneficiari sunt, în majoritatea lor, vârstnici şi fără dinţi. Or, despre legea pensiilor speciale nu se vorbeşte, pentru că această lege este pentru cei cu dinţi puternici, ba chiar cu colţi, iar dacă vreunul ditre ei te muşcă, vei rămâne mutilat pentru toată viaţa.

Prin urmare, am morfolit şi eu cu vecinul meu această lege a pensiilor.Însă să nu credeţi că am stat lângă el cu caietul şi cu creionul în mână ca să notez ce-mi va spune despre temele discutate, pentru că abia după o despărţire mai îndelungată, să zicem două sau trei săptămâni, mi-am dat seama de valoarea discuţiilor cu el, în ciuda faptului că omul nu are dinţi. Şi au fost multe probleme dezbătute de noi referitoare la vechea lege a pensiilor şi la cea aflată încă în stadiul de facere de către guvernanţi. Am morfolit noi şi alte teme referitoare la viaţă, despre care vecinul meu pensionar crede că totul e posibil, că toate uşile sunt deschise, dar important e să ai dinţii cu care să muşti, pentru că altfel nu eşti băgat în seamă. El mai crede că totul se poate lămuri, dacă se muşcă în turmă, ca lupii, pentru că de unul singur nu eşti băgat în seamă.

La ultima morfoleală împreună, mi-a spus că politica nu mai are un suport cultural şi ideologic, ci unul psihologic. Ea nu mai este de „dreapta” sau de „stânga”, ci a devenit hrană bună pentru cei care au toţi dinţii în gură. Politicianul are astăzi pentru fiecare faptă un colţ de dinte, nu o idee, pentru fiecare probă, o măsea, pentru fiecare contracandidat, o dantură întreagă etc. Revenind la situaţia pensionarilor, bătrânul era de părere că discuţiile televizate despre creşterea pensiilor şi recalcularea lor nu sunt altceva decât o morfoleală goală şi nimic mai mult.

El crede că e vorba de o mestecare ca să treacă timpul, iar bieţii oameni aşteaptă nişte firimituri şi nimic mai mult. Şi-mi mărturiseşte că a mai trăit astfel timpuri cândva în copilărie, când societatea românească era cuprinsă de lupta de clasă, o luptă în care o categorie socială se războia cu alte categorii sociale tocmai pentru a câştiga un loc mai bun la masa plină de bucate.

De exemplu, astăzi, se morfoleşte foarte mult ideea cu pensile speciale, pentru că ele au ajuns miza alegerilor electorale. Politicienii îşi dau seama că aceste pensii sunt ca un os de ros pentru campaniile electorale, iar cine va fi identificat în sânul opiniei publice că le apără, partidul acela va pierde alegerile. Şi astfel, se face apel la pensiile speciale, ca să se morfolească şi să se prostească poporimea astfel încât un partid sau altul să fie ales.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio