Am observat că în preajma nopţii dintre ani, mai ales în ultima vreme, sunt invitaţi tot felul de astrologi şi numerologi care citesc în stele sau în cifre destinele noastre colective sau individuale. Oameni care au pretenţia că înţeleg semnele cereşti şi influenţa lor asupra pământenilor. A fost o vreme când şi eu m-am ocupat cu astfel de îndeletniciri, dar mi-am dat imediat seama că mă aflu pe un drum greşit. Noi, românii, nu avem o tradiţie în a citi semnele cereşti şi putem să provocăm multă confuzie în sufletele nevinovate ale oamenilor simpli. Să luăm ca exemplu semnul cel mai simplu, o linie orizontală, care este simbolizarea lui unu, semnificând începutul numărătorii, dar şi a unităţii primordiale, începutul tuturor fiinţelor. Or, eu, ca astrolog sau numerolog, ce semnificaţie îi dau? Trebuie să aleg între începutul numărătorii şi cel al tuturor fiinţelor! Drept care, trebuie să aleg între cantitate şi calitate.

Prin urmare, în preajma anului nou, tot felul de sibile vin la televizor şi ne spun părerea despre viitorul nostru. Oare aceste profeţii sibiline sunt adevărate? Pentru că profeţiile lor par o colecţie heteroclită, destul de frustă. După ele, anul acesta, zodia mea este norocoasă. Conform profeţiilor, voi avansa în carieră şi voi câştiga mulţi bani. Am văzut o sibilă la „Antena 3” care spunea cu convingere că berbecii vor fi fericiţi în dragoste. Părea că este sibila de la Delfi sau cea din Cumae. A venit apoi un numerolog cu un nume complicat şi a spus acelaşi lucru. Bărbatul părea sigur pe ce spune; unul dintre acei oameni care lansează cuvântul decisiv în mijlocul disputelor. Cele două personaje păreau un simbol actual al evoluţiei spiritului nostru. Nicio altă judecată nu egala spusele celor doi, pentru că ei au recurs la analize prin deducţie şi, din aproape în aproape, au alungat umbrele viitorului. 

Astfel de profeţii i-au impresionat întotdeauna pe oameni. Însă cu cât studiem mai mult omul, cu atât ne dăm mai bine seama că pasiunea lui dominantă este orgoliul, pentru că el chiar crede că corpurile cereşti se mişcă de dragul lui. Şi oamenii au fost atât de impresionaţi de prezicătoarele sibiliene, încât Michelangelo le-a reprezentat în Capela Sixtină. În fine, cei dispuşi să asculte astfel de falşi profeţi nu au decât. Problema profeţiei este într-adevăr un mister deosebit. Ea desparte naturalul de supranatural. Or, naturalul este lăsat pe seama ştiinţei, în timp ce supranaturalul este preluat de religie. Însă unele pseudoştiinţe îşi bagă nasul în domeniul spiritual al religiei. Astrologia ar trebui să evite problema profeţiei din cauza imensităţii misterului pe care-l presupune. Nu pentru că astrologii nu au înclinaţie pentru mister, ci fiindcă atitudinea şi metodologia lor de abordare sunt în general reducţioniste.

Prin urmare, niciun astrolog nu i-a spus, de exemplu, lui Lucian Blaga că trăia nişte timpuri care anunţau sfârşitul lumii filosofului. El însuşi a ştiut acest lucru, pentru că vasta sa cultură l-a ajutat să înţeleagă în ce timpuri trăia şi ce viitor îl aştepta. Situaţia lui Lucian Blaga se aseamănă cu cea a biblicului Noe, ceea ce l-a determinat să scrie piesa „Arca lui Noe”. (

Şi la fel ca Blaga s-a simţit şi Nicu Steinhardt, autorul cărţii „Jurnalul fericirii”. Drept care, „Arca lui Noe” şi „Jurnalul fericirii” mi-au răspuns la întrebările despre ceea ce are să mă aştepte în viitor şi nu mi-au oferit profeţia vreunui astrolog dornic de publicitate ieftină. „Arca lui Noe” este o carte profetică nu atât prin calităţile intrinseci, prin valoarea ei memorialistică, cât mai ales prin tot ce mi-a evocat dintr-un trecut al nostru, în cuprinsul căruia capătă astăzi în ochii mei o semnificaţie aparte despre viitor. Aşa cum mi s-a întâmplat şi când am citit „Jurnalul fericirii”, în sensul că am trăit o adevărată bucurie intelectuală, descoperind o lume în descompunere; o lume sfâşiată de lupte interne, intrigi, măcinată de ambiţii, prădată de tot felul de venetici şi de bandele ideologizate şi laicizate, fără scrupule, pentru care desfiinţarea fizică şi morală a unui om nu însemna mare lucru. 

Lucian Blaga scrie că pe străzile oraşului se iveau feţe noi. Fiinţe zdrenţuite urcau treptele feluritelor instituţii şi întreprinderi, cu aerul de a se transforma, de la o zi la alta, în stăpâni. Dezmoşteniţii pământului căutau să-şi facă loc, pretutindeni, unde se putea. Poftele lor, spune Blaga, erau similare poftelor oamenilor de ieri, care încercau acum să se obişnuiască cu gândul de a trece pe planul secund al vieţii, opunând mâlului şi drojdiei ce ridicau surâsuri şi ironii în loc de rezistenţă morală. Citind filă după filă din aceste cărţi, mi-am dat seama că profeţia lor e mult mai autentică decât cea a sibilei de la televizor. Profeţia lor se defineşte cam aşa: să ai credinţă că viitorul depinde de consecinţa morală a faptelor tale.  

Distribuie pe Facebook