Ziua cea mare! Ultima! Cea a bilanţului, a şampaniei pentru unii, a pelinului pentru alţii. Pentru ambele finaliste, însă, o sărbătoare: bătrânul continent, locul visat şi dorit de toţi virtuozii balonului rotund de pe Planetă, sărbătoreşte cea mai bună echipă naţională.

Atâtea săptămâni, nu numai Europa sportivă, ci şi alte continente, au urmărit, să zicem, al treilea eveniment sportiv al lumii (oare?!), dacă facem un clasament în care pe primul loc sunt Jocurile Olimpice (Rio, venim!), iar pe al doilea Cupa Mondială la fotbal. Doar jocul de-a războiul între NATO şi Rusia şi terorismul s-au insinuat în bucuria generală. Aflăm chiar că vreo două atentate au fost dejucate la acest EURO, dar ISIS a lovit tragic pe alte continente.

Finalistele au fost puse pe cântar în fel şi chip: Franţa părea favorită, dar Portugalia, chiar de Ziua Ţării, avertiza că ea va câştiga. Dopajul psihologic avea să meargă! De la meciul cu noi, francezii au tot crescut. N-au mai fost ajutaţi de racheta lui Payet (execuţie aproape irepetabilă), dar forţa grupului a cunoscut cote bune, ajutat şi de Griezmann, un golgheter „Griezly” (în pofida staturii!) în faţa apărătorilor, cărora le-a marcat de şase ori! Exact câte goluri aveau la un loc (câte trei) Ronaldo şi Nani.

Imnurile au un patos aparte. Portughezii cântau, cu încredere, „La arme, la arme!/ Pe uscat, pe mare!/ La arme, la arme!/ Pentru patrie luptaţi!”, ca, spre final, să le umple sufletul de determinare: „Eroi ai mării, popor nobil/ Naţiune vitează şi nemuritoare/ Ridicaţi astăzi din nou/ A Portugaliei splendoare.”
De partea cealaltă, nemuritorul apel al lui Rouget de Lisle: „La arme, cetăţeni!” şi „Haideţi copii ai patriei!” Versul care însufleţeşte mereu inima francezului – „Le jour de gloire est arrivé” – are şi o complementaritate omenească, de respect faţă de eroii de azi: „De vor cădea, tineri eroi/ Pământul nostru îi va naşte din nou.

„Fotbalul nu e ştiinţă. Contează detaliile” – afirma Deschamps înainte de meci, parcă într-o premoniţie. Chiar aşa: detaliile l-au învins! Oricum, meciul era pregătit ca pentru o veritabilă „Odă a Bucuriei”. A fost bucurie, dar uşor reţinută, pentru că finala a fost mai mult luptă şi nu mult aşteptata scânteie a fotbalului-spectacol.

S-au întâlnit nu numai cei de azi, ci şi Istoria. Francezii – cu Just Fontaine şi Raymond Kopa, apoi cu fotbaliştii ei de aur – Platini, Zidane, Barthez, Trezeguet, Thierry Henry, cel mai selecţionat şi golgheterul la care „albaştrii” se raportează mereu.

Francezii, inventatorii Cupei Mondiale, prin Jules Rimet, se sprijineau pe forţa anteică a terenului propriu, unde, în 1984 şi 2000, au câştigat C.E.

Au cunoscut „le jour de gloire” şi în 1998, când au câştigat, cu un Zidane superb, C.M. împotriva Braziliei, în finală. Iubitorii fotbalului îşi amintesc că, între 1973-1975, selecţionarul Franţei a fost Pişti Kovaci. Ce vremuri!
Portughezii, duminică, erau a doua oară în finală. Nemuritorul Eusebio şi vedeta Luis Figo (127 de selecţii, 32 de goluri), prietenul „generaţiei de aur” a României, îl obligau pe Ronaldo să fie – şi la naţională – ceea ce este la Real Madrid: motorul echipei, sămânţa de gol a victoriei!

Ce interesant! A trecut peste o lună de când UEFA a primit cel de-al 55-lea membru: Kosovo! Din 1954, de când şi România este ţară cofondatoare, şi până azi, UEFA se străduieşte să răspundă angajamentului pe care şi l-a luat: „We care about Football” („Ne pasă de fotbal”).

Franţa, ţară a „luminilor” (cu 15 Premii Nobel numai la literatură) şi Portugalia (un singur Nobel pentru literatură) – „eroi ai mării, popor nobil” – au pus la mijloc două culturi fotbalistice, dar acelaşi fotbal latin. Pe teren, premisele au fost parţial infirmate. Francezii – favoriţi – n-au putut bascula meciul în favoarea lor. Liderii – Ronaldo şi Griezmann –
n-au avut prim-planul. Mai mult, Ronaldo, accidentat de Payet, a părăsit terenul, plângând, în imposibilitate de a continua. Şoc! Franţa nu profită însă, deşi controlează jocul, folosind aceeaşi capcană ca în jocul cu Germania: se lasă dominată, ca să aibă teren de contraatac. Şiretlicul tactic nu i-a mers. În prelungiri, Portugaliei îi iese mai bine jocul.

Antrenorul Santos îl introduce pe Eder, rezerva, şi acesta marchează. Golul este de aur. Portugalia câştigă pentru prima oară finala C.E., iar francezii le produc suporterilor cea mai mare deziluzie.

Fadoul a fost mai… sonor decât şansoneta! Rezultatul poate fi considerat surpriză: „albaştri” au fost învinşi şi de povara de a fi fost consideraţi favoriţi pe teren propriu.

Ce ne rămâne după acest C.E.? Amărăciunea înfrângerii tricolorilor de către albanezi. Această Portugalie, ieşită din grupe de pe poziţia a treia! O frumoasă echipă a Islandei, o Ţară a Galilor condusă de un Bale „ronaldizat”, o echipă a Belgiei plină de talente, o Germanie care şi acum contestă jocul Franţei, o Italie învinsă de loteria penaltiurilor ş.a. Dar e timp destul pentru analize!

Traian ULMEANU

Distribuie pe Facebook