Related Articles

2 Comentarii

  1. 1

    Puiu

    Pentru oamenii veniţi de la Bucureşti la Goleşti nu reprezinţi pe nimeni şi nimic, dacă nu le porţi respect. Ei sunt văzuţi de mine ca bunuri naţionale, la modul cel mai sincer. S-ar rupe şinele de cale ferată şi trenul ar deraia, dacă ar transporta cultura acelor oameni. Dacă partidele actuale nu ar fi avut un nume şi-ar fi putut spune oricând „Asociaţia partidelor facem şi dregem”.Cred că nu vă supăraţi că vă împrumut cuvintele , dar analogia cu SC facem ,dregem SRL mi-a plăcut foarte mult.

    „Ne temem însă – cum spuneam – de acel facem, dregem, adică de o paradă de imagine judeţeană, care n-are acoperire în fapte.”

    Să fiu sincer şi mie mi s-a părut o paradă, şi una proastă, cu nişte oameni de la judeţ care stăpânesc foartre bine cele două cuvinte cu care suntem obişnuiţi de foarrte mult timp, şi care reprezintă praf în ochi, cu aspect de promisiuni. După mine, argumentele cu care veniţi la punctul unu sunt corecte şi de neclintit şi mi se par ca o separare a grâului de neghină, într-un mod suficient de tăios.

    Trec la punctul următor, care este fabulos prin conceptul de” mobilitate urbană durabilă”.Aici se pot încadra cu uşurinţă şi mobilele maxi-taxi,prin durabilitatea de care pomeneaţi.

    Punctul trei este foarte sensibil, şi pentru că aseară am urmărit la „Sinteza zilei” cum se taie pădurile la nivel naţional şi cine ghidonează mafia lemnului, ceea ce s-a petrecut la noi zilele trecute a fost o mică îmbrânceală pe nişte „scobitori”. Spre deosebire de domnia voastră, eu, înclin să cred că orice facem, orice dregem nu ajungem la luminiş.

    Reply
    1. 1.1

      Gabriel Lixandru

      Ca întotdeauna, domnul Puiu, comentariile dv. sunt binevenite. Vă mulţumim.

      Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2023