Related Articles

17 Comentarii

  1. 1

    Ady

    Vorbim de o exploatare a omului de către stat

    Reply
  2. 2

    puiu

    Eram sigur că titlul editorialului nu anunţă ceva bun! L-am deschis totuşi, pentru că e mai greu să treci cu vederea un editorial al domnului Savu. Dacă în comunism era doar o sintagmă ,astăzi mi se pare o realitate. Pe măsură ce pătrund mai adânc spre pântecele editorialului mi se întăreşte convingerea. În perioada comunistă erau puţini care tindeau spre democraţie, ca ideal, pentru că grosul populaţiei nu realiza ce înseamnă, şi nici astăzi nu s-au trezit prea mulţi,
    Aproape nimic din realitatea românească actuală nu mă face să cred că am gustat mare lucru din tortul democraţiei. Da , forma concretă este demagogia care duce la amăgire, dar nu pentru toţi. Intotdeauna m-am simţit deranjat de exprimările „noi am făcut, noi am dres…”De ce s-a făcut acestă reîmpărţire în” noi” şi” ei”? A cui e această ţară ,a lor sau a noastră, că de colonie nici nu concep?Legea salarizării unitare nu este singura aberaţie, aşa cum nu este de conceput ca o sută de mii de pensii speciale să echivaleze cu câteva miioane de pensii normale.Problema nu e că şi Olguţa Vasilescu strică legile, problema e că nu mai vreau să aştept îndreptarea lor, pentru că aşteptarea se face după poziţii diferite.Şi eu îmi doresc o metamorfozare care să mă adoarmă noaptea trist şi să mă trezească dimineaţa fericit,Şi mai vreau ceva : vreau să văd că guvernanţii înţeleg că este foarte uşor să construieşti o autostradă de 130 de km într-o ţară ca România.

    Reply
  3. 3

    Ioana

    Pupi în fund primarul (chiar dacă are clase cât trenul), primeşti salariu direct proporţional cu suprafaţa linsă.
    Nu pupi în fund politicianul îţi iei adio de la salariu şi îţi cauţi altceva de lucru (în altă ţară, ca aici e loc doar pentru pupincurişti).
    Nu degeaba se spune: munţii noştrii aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă.

    Reply
  4. 4

    Dorin

    PSD e partidul primarilor

    Reply
  5. 5

    ION

    Se pare că stânga s- a încurcat cu dreapta şi dreapta cu stânga şi rezultatul este un monstru.
    În general, politica de dreapta PRESUPUNE EXPLOATAREA OMULUI DE CĂTRE OM.
    În cazul României constatăm că tocmai cei care sunt de stânga au politici de dreapta.

    Reply
    1. 5.1

      Jurgen Urlich

      Politica de dreapta presupune incurajarea capitalului, afacerilor, sa devina prospere, astfel incat statul sa aiba venituri mai mari prin impozitarea unor profituri mai mari. Statul avand venituri substantiale va putea sa ii sustina si pe cei care nu se pot sau nu vor sa se auto sustina. Cel mai stralucit exemplu este Anglia.
      Politica de stanga se refera la sufocarea capitalului prin supra-impozitare. Capitalul neputandu-se dezvolta nu va putea contribui suficient la buget. Nevenind banii la buget se impun taxe mai mari si tot asa, pana se ajunge la colaps. Vezi Moldova, Bielorusia, Ucraina, si, de ce nu, Romania.
      Succes cu alegerea politicienilor de stanga!

      Reply
  6. 6

    Petrica

    De ce trebuie să aibă pensie mai mare un tablagiu de Poliţie decât un ofiţer al armatei române?
    Răspunsul este simplu: politicienii au nevoie de elemenete de represiune care execută ordine.
    Ori este clar că armata nu este un element de represiune. La acest moment nu mai poţi scoate armata împotriva populaţiei, ori din păcate prin Poliţie îţi poţi exercita forţa de represiune asupra populaţiei.
    Idem, pentru profesori. Atâta timp cât şoferii de la Ministerul Educaţiei (care plimbă bulibaşii de la Minister la mare şi la soare) au salarii duble decât cadrele didactice, este clar respectul pe care – l acordă politicul domnilor şoferi care deţin informaţii despre curvăsăreala din minister.

    Reply
  7. 7

    Ilie

    În urmă cu 4 luni au crescut salariile politicienilor . inclusiv ale primarilor cu 30%.
    De la 1 iunie 2017 salariile celor menţionaţi mai sus au mai suferit o creştere de dublare.
    Vorba ceea ce e în mână nu- i minciună.
    Omului de rând i s- a promis o creştere la anul, dar creşterea va consta în sensul că, contribuţiile angajator vor fi transferate la angajat.
    Că sunt de stânga, de dreapta sau centru, hoţia este generalizată la politicianul român

    Reply
    1. 7.1

      Jurgen Urlich

      da-mi un exemplu de hotie care a avut ca autor un guvern PNL.

      Reply
      1. 7.1.1

        ILIE

        Ce naşte din pisică şoareci mănâncă.
        Părinţii liberalilor , PSD. iştilor , etc. sunt comuniştii de ieri.
        Cum crede cineva că poţi să faci democraţie cu comunişti?
        Dar, ceea ce este mai rău, că părinţii aceia de ieri (ai hoţilor de azi) nu erau comunişti ci doar escroci de rând.
        Comunişti adevăraţi în România, care să creadă în ceea ce fac au fost puţini , printre ei numărându- se şi Ceauşescu, şi nu degeaba aceştia au fost omorâţi.
        Liberali adevăraţi nu avem, că nu a existat sămânţă.
        Nici unul din aşa zişii (liberali, PSD işti, s.a) de azi, nu s-au îmbogăţit din muncă cinstită, nu au descoperit nimic, nu au inventat nimic, iar dacă vreunul din ei s- a trezit cu noaptea în cap, acela s-a trezit cu gândul să se ducă la furat funcţionând pe principiul o zi în care nu ai furat, înseamnă că ai pierdut timpul degeaba.
        Domnule Jurgen Urlich daţi dvs. exemplu de politician cinstit fie el de stânga, dreapta sau centru.

        Reply
  8. 8

    Mihai

    b
    După aşa zisa Revoluţie (lovitură de stat), tot hoţul a intrat în politică şi s- a făcut şef de instituţie.
    Obiectivul principal al hoţului este de a fura, adică a obţine foloase necuvenite prin nemuncă sau mai bine zis pe spinarea altora.
    În ultimul timp hoţii s- au perfecţionat şi fură cu acte în regulă. În ultimele 6 luni ne- am confruntat cu o inflaţie de legi în acest sens pentru sprijinirea borfaşilor cu funcţii de conducere de prin instituţiile statului român.
    Astfel, a apărut o lege care prevede că în caz de o anchetă (inclusiv a D.N.A.ului) Primarul să nu răspundă. Direct răspunzători fiind pălmaşii de rând din subordinea primarului.
    Concluzia: Primarul dă ordin subordonaţilor să semneze anumite acte ilegale care – l favorizează (subordonatul semnează că n- are cui se plânge şi vorba ceea fluieratul în biserică face rău), iar când vine D.N.A. ul Primarul rămâne cu profitul, iar funcţionarul cu prejudiciul şi cu cazare gratuită la umbră.
    Nu degeaba se spune că suntem o ţară bananieră plină de sclavi.

    Reply
  9. 9

    Popa

    Exploatarea omului de către om, se realizează cu sprijinul sistemului judiciar.
    În acest sens
    https://www.facebook.com/milacioc/posts/1950464751851167

    Reply
  10. 10

    Puiu

    In ce perioada a avut PNL guvern, domnule Urlich? Va referiti la 1876-1888? Ce guvern a avut Romania, in care a lipsit hotia?Ne-au furat toate guvernele sub fel de fel de mascari si „imbrobodiri”.Veniti dvs. cu un exemplu de guvern care a lucrat corect, cu cartile pe fata, un guvern care a facut pentru popor atat cat a putut .Poate exista dar nu-l stiu eu!?
    Cunoasteti un guvern, chiar de alianta, care nu ne-a „tinut” decat cu vrajeli ieftine si care a condus invitandu-ne la masa bogatilor? Cum callificati guvernarea PSD-ALDE?

    Reply
  11. 11

    Geo

    @ziarulargesul, poate va lamuriti in cele din urma ce partid toxic e P$D si nu-i mai sustineti.

    Reply
  12. 12

    Mitică

    Şi sistemul de educaţie face aceeaşi politică „exploatarea omului de către om”.
    Inclusiv educabilul este învăţat de mic la şcoală că este bine să stai în genuchi şi să nu te răzvrăteşti împotriva abuzurilor, că altfel nu- ţi va fi bine.
    Majoritatea cadrelor didactice şi nu numai sunt umilite în mod ritmic de nişte politicieni analfabeţi numiţi la conducere.

    Reply
    1. 12.1

      politistul

      corect corect si cu rezultate bune 5 promovati la evaluarea nationala si coringenti 50 la o scoala

      Reply
      1. 12.1.1

        Mitică

        Si poliţistul contabil, cu toate că nu ştia nimic, nu s- a regăsit printre cei 50 corigenţi. Ghici ciupearcă ce făcu?
        Rezultatul şpăgii: ne confruntăm cu un analfabet funcţional cu funcţie de conducere aşa cum mulţi sunt la conducerea instituţiilor din Argeş.
        Dacă domnul poliţist- contabil mai insistă mult, va avea ocazia să dea cu subsemnatul la D.N.A şi să justifice cum a trecut atâtea clase şi inclusiv performanţa de a ocupa funcţie de conducere.
        În momentul când ne- au năpădit buruienile, şi acestea sunt mai mari decât cultura ne- a luat d…

        Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!