Guvernanţii declară cu date statistice că România înregistrează în acest an printre cele mai mari creşteri economice dintre ţările Uniunii Europene. Oare această creştere este reală sau doar gonflabilă, în condiţiile în care investiţiile au lipsit aproape cu desăvârşire? Ar putea fi vorba despre o creştere peste estimări a consumului. Deci, nu munca a determinat această creştere, ci consumul. Un consum rezultat din activităţi comerciale, schimburi de mărfuri, tranzacţii la bursă, colectare de taxe etc. Aportul la această creştere l-au avut, în mod simbolic, muncile lui Hercule, nu cele ale lui Anteu. Există în dramele antice unele elemente din realitatea brută peste care cortina nu a căzut niciodată. Inutil să spun că aceste elemente se referă la muncă, suferinţă, crize, intrigi, însă mă voi referi aici numai la una dintre ele, anume la luptă, ca element continuu al realităţii noastre. Este vorba de lupta dintre Hercule şi Anteu ce simbolizează, de fapt, lupta omului pentru existenţă. Iar această luptă continuă şi astăzi. Aşadar, în drama antică, Anteu este eroul care posedă puterea titanilor, iar atât timp cât stă pe pământ, lângă mama lui, Gaia, curge în el mereu un râu de puteri înnoite. Însă Anteu rămâne nebiruit până când şiretul Hercule, pribeagul şi lipsitul de rădăcini, îl ridică în văzduh, îl desparte de Gaia şi îl sugrumă. Această poveste a lui Anteu şi a lui Hercule aparţine mitologiei greceşti şi datează de mii de ani. Cu mitologia greacă, aşadar, începe viaţa noastră agricolă. Este în povestea aceasta o reprezentare simbolică a luptei dintre cel care produce şi cel care consumă, dintre cel înrădăcinat şi cel fără rădăcini. În momentul în care victoria este definitiv de partea lui Hercule, iar Anteu este despărţit de ţărână, ţara respectivă intră în criză economică. Aceasta este avertizarea dramei antice la care mă refer şi care vizează creşterea economică fără un fundament solid şi fără muncă reală. În acest caz vorbim de o economie gonflabilă. Drept care, dacă analizezi bine raportul omului cu pământul, îţi vei da seama de toate simptomele de care suferă economia ţării respective.

Milioane de oameni cunosc această veche poveste, dar oare au înţeles-o cu adevărat? A înţeles-o Anton Zischka, un învăţat austriac, de origine poloneză, autorul cărţii „Pâine pentru două miliarde de oameni”, apărută la noi prin anii ’30 ai secolului trecut, şi în care este zugrăvită o realitate economică a omenirii, deosebit de tulburătoare. Împărăţii s-au năruit, regate s-au prăbuşit, ţări mai mari sau mai mici au pierit, pentru că şi-au pierdut legăturile cu pământul. Toate acestea s-au asemuit cu piramidele care s-au sprijinit pe propriul vârf, fără să-şi cunoască baza. Aşa a pierit Roma antică, fiind contaminată de spiritul cartaginez, un spirit exclusiv comercial. Aşa au pierit regii franci, care au suprimat dreptul de glie al germanilor. Câte din statele noastre moderne nu şi-au dispreţuit ţăranii şi au visat numai la comerţ, fără să-şi dea seama că agricultura deţine cheia dezlegării tuturor problemelor economice? Cine mai aminteşte astăzi de legătura omului cu pământul?

Prin urmare, în edificiile social-politice actuale, politicienii şi economiştii îşi pierd vremea cu tot felul de teorii şi strategii lipsite de conţinut, în timp ce problemele reale se extind şi se dezvoltă fără să le fie acordată atenţie. Pământ şi sânge, foamete şi pâine, emigrare şi grija stomacului sunt problemele oamenilor. Or, politicienii au acţionat, de multe ori, accentuând aceste probleme în loc să le rezolve. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, cu Franţa şi cu Rusia, ca să luăm numai două exemple reprezentative pentru Europa. Aşadar, când ţăranul francez şi-a pierdut toate drepturile, ba chiar a ajuns să aibă şi datoria de a bate noaptea apele bălţilor cu băţul, astfel încât orăcăitul broaştelor să nu tulbure somnul castelanilor, a fost declanşată revoluţia de la 1789. La fel, în momentul în care ţăranul rus şi-a pierdut toate drepturile, iar din 1908 Ţarina Alexandra s-a aflat sub influenţa totală a lui Rasputin, care îi dispreţuia pe ţărani, în Rusia a fost declanşată revoluţia.

Pe de altă parte, începând cu secolul al XX-lea, alături de mulţi politicieni diletanţi, au apărut şi prea mulţi bancheri egoişti. Crizele economice din anii 1929 şi 2009 au drept cauză jocurile politice amestecate cu interesele financiare. Bancherii, prin creditele acordate, au creat o realitate artificială, inducându-le oamenilor iluzia unei bunăstări economice. Drept care, băncile nu au făcut altceva decât să „cumpere” viitorul oamenilor, prin îndatorarea acestora ani şi ani la rândul; răpindu-le viitorul, dar, mai ales, pământul de sub picioare. Aşa se întâmplă şi astăzi cu aşa-zisa creştere economică românească. Şi chiar dacă în anul care stă să treacă au fost obţinute producţii agricole record, ele nu ne aparţin, pentru că noi am ştiut să facem din pământul străbun o marfă pentru investitorii străini, transformându-ne nu în producători, ci în consumatori.

Distribuie pe Facebook