Update: Cercetări privind persoană decedată, Uda
În ziua de 04 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că în comuna Uda, o femeie a fost găsită decedată, în curtea locuinței sale.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, precum și pompierii argeșeni, pentru scoaterea trupului neînsuflețit.
Din primele verificări a rezultat că persoana în cauză este o femeie de 77 de ani, din localitate.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Pentru stabilirea cauzei decesului, urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.
Știrea inițială
Intervenție de urgență în comuna Uda, satul Bărănești, după ce o femeie în vârstă de aproximativ 79 de ani a fost găsită căzută într-un cămin de apometru. Din nefericire, în ciuda intervenției pompierilor și a echipajului medical, femeia nu a supraviețuit.
Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei
Alarma a fost dată după ce s-a semnalat faptul că o persoană de sex feminin ar fi căzut într-un bazin de apă, identificat ulterior ca fiind un cămin de apometru.
La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Pichetului Vedea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.
Femeia a fost găsită fără viață
Pompierii au reușit să extragă femeia din cămin și au predat-o echipajului medical pentru acordarea asistenței de specialitate.
Din nefericire, cadrele medicale au constatat decesul acesteia.




























