Continuăm seria portretelor dedicate nominalizaților la Premiile de Excelență ale Argeșului 2026 cu o poveste despre vocație, știință și dăruire: Dr. fizioterapeut George Stîngescu, nominalizat la categoria Sănătate.
Acesta își desfășoară activitatea la Spitalul Județean de Urgență Pitești, este fondatorul clinicilor Yvoris Medical din Pitești și Curtea de Argeș, președintele Colegiului Fizioterapeuților din România – Regiunea Sud-Muntenia și preot onorific al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Cu o experiență de aproape 17 ani și participări la congrese internaționale în Tokyo, Dubai și Riga, dr. George Stîngescu îmbină știința medicală exactă cu o profundă grijă față de oameni.

„Fiecare pacient este unic”
Privind în urmă la începuturile parcursului său, dr. George Stîngescu mărturisește că întreaga sa carieră se sprijină pe o motivație simplă, dar profundă: dorința de a reda oamenilor sănătatea și mobilitatea. Formarea sa academică riguroasă, de la studiile de licență și masterat până la doctorat, toate urmate cu bursă și finanțare de la bugetul de stat, a pus bazele teoretice ale unei practici dedicate sprijinirii celor aflați în suferință.
„La baza carierei mele a stat dorința de a ajuta oamenii să își recapete sănătatea. Am privit întotdeauna această profesie ca pe o îmbinare între cunoaștere, responsabilitate și empatie. Formarea mea academică mi-a oferit o bază solidă pentru dezvoltarea profesională. În cei aproape 17 ani de activitate, am înțeles că fiecare pacient este unic și că, dincolo de diagnostic, există un om care are nevoie de atenție, răbdare și încredere”, explică specialistul argeșean.
Responsabilitate și muncă în echipă la cârma profesiei
Din anul 2017, dr. George Stîngescu coordonează activitatea Colegiului Fizioterapeuților din România – Regiunea Sud-Muntenia, funcție din care reprezintă interesele breselei din județele Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Călărași, Giurgiu și Ialomița. Pentru domnia sa, rolul de lider al comunității profesionale aduce o misiune clară: modernizarea domeniului și promovarea standardelor etice și de pregătire continuă.
„Privesc această responsabilitate cu seriozitate și respect față de colegii mei și față de pacienții care beneficiază de serviciile noastre. Din anul 2017, am înțeles tot mai mult că reprezentarea unei profesii înseamnă dialog, implicare și muncă în echipă. Reprezentarea fizioterapeuților presupune nu doar susținerea intereselor profesionale, ci și contribuția la dezvoltarea unei profesii moderne, respectate și orientate permanent către pacient. Consider că am datoria de a promova educația profesională continuă, colaborarea interdisciplinară și recunoșterea rolului esențial pe care fizioterapia îl are în sistemul de sănătate. În centrul tuturor acestor eforturi trebuie să rămână pacientul. O profesie puternică se construiește prin competență, integritate și responsabilitate”, punctează dr. Stîngescu.

Bune practici internaționale aduse în sprijinul argeșenilor
Prezența activă în arena internațională a fizioterapiei a constituit o etapă fundamentală în evoluția sa. De la Adunarea Generală Mondială a World Physiotherapy din Dubai (2023) și Adunarea Generală a Regiunii Europa de la Riga (2024), până la Congresul Mondial de Fizioterapie de la Tokyo (2025), desfășurat la Tokyo International Forum în fața a mii de specialiști din peste 100 de țări, dr. George Stîngescu a adus în Argeș cele mai noi modele de intervenție terapeutică validate științific.
„Un aspect esențial pe care îl desprind din aceste experiențe este importanța fizioterapiei bazate pe dovezi științifice, în care deciziile terapeutice sunt fundamentate pe cercetare, evaluare individualizată și monitorizarea rezultatelor. Una dintre principalele direcții pe care le-am consolidat este abordarea individualizată a pacientului, fundamentată pe o evaluare funcțională complexă și pe stabilirea unor obiective terapeutice specifice, măsurabile și relevante pentru viața de zi cu zi. O altă direcție importantă este integrarea tehnologiei în procesul de recuperare, alături de atenția specială acordată intervenției timpurii la copiii cu tulburări de neurodezvoltare și menținerii autonomiei funcționale la persoanele vârstnice. Pentru mine, valoarea acestor experiențe se măsoară în capacitatea de a transforma cunoștințele dobândite în intervenții terapeutice mai bine fundamentate, cu impact asupra calității vieții pacienților”, subliniază fizioterapeutul.
Punte între spitalul public, mediul privat și vocația spirituală
Activitatea sa zilnică se împarte între Secția de Medicină Sportivă și Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Pitești și rețeaua de clinici Yvoris Medical, pe care le-a fondat la Pitești și Curtea de Argeș. Pe lângă rigoarea medicală, dr. George Stîngescu poartă și haina preoțească, fiind absolvent al Seminarului Teologic din Curtea de Argeș și al Facultății de Teologie din Pitești, precum și preot onorific al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
„Îmbinarea activității din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești cu cea de fondator al clinicilor Yvoris Medical presupune, în primul rând, multă organizare, disciplină și responsabilitate. Pentru mine, cele două direcții profesionale se completează reciproc, având același obiectiv: să oferim pacienților servicii medicale de calitate. Cât despre vocația de preot, armonizarea ei cu rigurozitatea medicală nu înseamnă un compromis. Cele două dimensiuni au un punct comun fundamental: grija față de om. Ambele presupun responsabilitate, compasiune, răbdare și respect pentru demnitatea fiecărei persoane. Să vezi un om care a intrat în cabinet sprijinit în cârje cum face primii pași independenți, zâmbind, este o minune la care știința medicală și binecuvântarea divină colaborează direct. Dumnezeu ne-a dat inteligența de a înțelege biomecanica corpului pentru a o folosi în slujba aproapelui”, mărturisește dr. George Stîngescu.
Ce înseamnă un tratament cu adevărat reușit
În activitatea de zi cu zi din cabinet, profesionalismul, respectarea cadrului legal și cunoașterea propriilor limite reprezintă pilonii de bază. Membru în Consiliul Național al CFZRO, dr. Stîngescu promovează cu strictețe necesitatea formării continue și a colaborării interdisciplinare în beneficiul direct al bolnavului.
„Faptul că am aproape 17 ani de experiență nu înseamnă că pot sau că trebuie să fac orice. Dimpotrivă, experiența m-a învățat cât de important este să știu ce pot face, ce nu pot face și când trebuie să îndrum pacientul către un alt specialist. Colaborarea interdisciplinară este o dovadă de profesionalism, nu de slăbiciune. Un tratament devine cu adevărat reușit atunci când depășește simpla ameliorare temporară și generează rezultate stabile și măsurabile. Primul indicator este eliminarea durerii, urmată de restabilirea biomecanicii și de obținerea independenței funcționale. Pe termen lung, succesul este consolidat prin prevenirea recidivelor și educarea pacientului”, arată fizioterapeutul dr. Stîngescu.
Privind spre viitor, dr. George Stîngescu își dorește să continue proiectele de dezvoltare a domeniului în Argeș și în întreaga regiune, oferind comunității servicii medicale accesibile, sigure și ancorate în standardele internaționale.
„Îmi doresc să contribui în continuare la dezvoltarea fizioterapiei în România, prin promovarea educației profesionale continue și a colaborării interdisciplinare. La nivel local, obiectivul meu este să dezvoltăm servicii de fizioterapie accesibile, eficiente și adaptate nevoilor pacienților din județul Argeș. Mesajul meu rămâne același: o muncă în echipă, cu profesionalism și responsabilitate, întotdeauna în interesul pacientului și al profesiei”.
Prin tot ceea ce construiește zi de zi, preotul fizioterapeut dr. George Stîngescu demonstrează că recuperarea medicală nu înseamnă doar tehnică și știință, ci și o vocație pusă necondiționat în slujba comunității argeșene.






























