La ceasul unei dimineţi senine, în clasă au intrat doi elevi, în vârstă de şase ani. Unul a luat loc în bancă, a scos din ghiozdan o carte şi s-a apucat să citească. Celălalt s-a aşezat în faţa unui calculator şi a început să se joace, aşa cum făceau vrăbiile care se zbârleau pe la ferestre. Primul avea o carte de basme, din care citea şi se amuza. Cel cu calculatorul se mira că prietenul său putea să se amuze pe seama unor basme pe care le considera ridicole. El nu simţea candoarea basmelor, neînţelegând nimic din ele. Pentru el, basmele nu făceau două parale. Mult mai interesant era calculatorul conectat la internet. Din lumea internetului, el putea primi de-a gata imaginile oricărui basm şi nu era nevoie ca mintea lui să pornească pe imperceptibile trepte spre alt tărâm. Tărâmul acela era lângă el, în calculator. Or, pentru cel care citea era nevoie ca o uşă să se deschidă sau de un zgomot să se audă dincolo de fereastră, pentru ca el să dea frâu imaginaţiei sale.

Postura diferită a celor doi elevi mi-a dat de gândit. Am încercat să nu am nicio idee preconcepută nici faţă de carte, nici faţă de calculator. Obişnuită însă mai mult cu cărţile, nu înseamnă că am vreo prejudecată faţă de internet, care are avantajele lui. Cunosc mult prea bine ceea ce înseamnă internetul şi care sunt implicaţiile lui psiho-sociale în civilizaţia actuală. Mai mult, nu cred că e cineva care se foloseşte de internet şi care să nu-şi dea seama ce va însemna el peste câţiva ani. Faptul că gândirea umană va fi înglobată la nivel planetar, că televiziunea va fi devansată, iar cărţile vor dispărea a ajuns un lucru banal. Faptul că gândul nostru porneşte spre lume aproape simultan cu scrisul lui, răspândindu-se la fel de simultan de la un pol la altul al lumii, în timp ce o altă informaţie pe altă sursă va veni prea târziu, este la fel de banal. După cinci secole, cartea va dispărea. Dar şi cartea, la rândul ei, a pus capăt celor două mii de ani de cultură a manuscrisului.

Iar dacă luăm avantajele presupuse de scrierea cărţii, putem afirma că această scriere a provocat monologul interior al cititorului, a dezvoltat imaginaţia simbolică, a crescut numărul învăţaţilor, a redus obscurantismul etc. Alături de toate acestea şi de multe altele, cartea a favorizat formarea naţiunilor, în sensul că ea a fost scrisă în limba naţională a ţării respective, ceea ce a dus la identitatea naţională a oamenilor. Drept care, ca şi cartea, internetul îşi are avantajele şi dezavantajele sale. Şi luăm ca avantaje faptul că el favorizează o comunicare internaţională, transmiterea datelor la distanţă, obţinerea acestora mult mai uşor şi mai rapid, o cunoaştere interumană mai bună etc. Însă internetul aduce cu sine o inevitabilă retragere psihică, împreună cu un şir de neadaptări personale şi sociale. Iar pericolul cel mai mare constă în faptul că imaginarul copilului este alimentat exclusiv cu nişte imagini venite din exterior, pentru că dispar monologul interior şi imaginile simbolice. Dacă în interior imaginile se află la rădăcina gândirii şi intelectului, în exterior principala sursă generatoare de imagini este tehnologia electronică. Însă atunci când echilibrul dintre cele două surse de imagini este în favoarea celei de pe urmă, imaginarul copilului devine bolnav, sclerozat, prin invazia anarhică a acestora. La unii dintre copiii mei din clasa a IV-a deja am observat acest lucru.

Revenind la cei doi copii din sala de clasă, mi-am dat seama că, atunci când l-am întrebat pe cel din faţa calculatorului despre cele învăţate, el mi-a putut răspunde numai la întrebările referitoare la lumea sa virtuală de pe internet. Dar când l-am întrebat despre ceva ce nu are legătură cu o astfel de lume, am simţit cum elevul a intrat într-o adevărată ceaţă a minţii. Până la urmă, el a dat un răspuns pe jumătate corect, cunoscând lucrul despre care a fost întrebat, dar fără să-l înţeleagă. De exemplu, el poate spune că un râu mic se varsă într-unul mare, dar calculatorul lui nu-i spune de ce acel râu curge în jos şi nu în sus. Calculatorul nu-l lămureşte despre legile căderii corpurilor şi despre cele ale gravitaţiei pământului. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu elevul care citeşte din carte. Minerva, zeiţa cărţilor şi a înţelepciunii, este alături de copilul cititor din cărţi. Fiica lui Jupiter trăieşte în ghiozdanul copilului iubitor de carte ca în grădina Mavrului. Ea îl ajută pe acesta să tălmăcească literar câte un crâmpei de proză ori de versuri, punându-i la dispoziţie dicţionare, cărţi, caiete numai pentru a face treabă bună. Liber apertus, cartea deschisă, era în Evul Mediu simbolul respectului pentru carte. E drept că în faţa cărţilor copiii mai moţăie, dar nu la fel ca în faţa unui monitor, spre care privesc cu ochii scoşi din orbite. Şi astfel, în locul bibliotecilor şcolare de altădată, unde puteai vedea în rafturi, pe mese, pe pervazul ferestrelor, jos pe podele, teancuri răvăşite de cărţi, caiete, registre, astăzi copiii au în faţa lor zeci de calculatoare personalizate, în care lumea în sine a cărţilor devine lumea pentru sine a internetului. În astfel de condiţii şcoala devine pentru elevi un fel de insulă. În şcoală, cărţile şi caietele elevilor încep să fie înlocuite cu agendele digitale şi cu tabletele electronice. Am ajuns astfel la noua cultură a copiilor, reprezentată de electronică. Caligrafia copiilor începe să fie înlocuită cu alfabetul digital. Copiii scriu cu ajutorul tastaturii şi nu mai folosesc stilouri şi creioane. În cincizeci de ani, civilizaţia noastră a evoluat de la călimara cu cerneală şi tocul cu peniţă la tablete şi calculator, de la scrisul de mână, care are o istorie culturală deosebită, la tastele unui calculator. Acesta este progresul! Dar să fie oare şi evoluţie?

Prof. Ionela UNGHEANU

Distribuie pe Facebook