În vizită la Roşia Montană

Aşa a-nceput povestea noastră… Nimeni nu s-ar fi gândit că de la relările ziaristei Mirela Neagoe a ziarului “Argeşul” va lua naştere o frumoasă poveste, care a depăşit, între timp, hotarele României. E povestea unui copil din Piteşti care a ajuns la urechile altor copii români din Italia şi ale unor adulţi cu suflet, italieni şi români, din Peninsulă. Doru N., în vârstă de 10 ani, că despre el e vorba, elev la Şcoala “N. Bălcescu” din Piteşti, faţă de care destinul nu a fost prea darnic, a devenit eroul şi, poate, un simbol al perseverenţei pentru un grup de copii români care studiază Limbă, cultură şi civilizaţie românească la Institutul Comprensiv din Bariano (Lombardia, Italia), pentru mareşalul de carabinieri Ruggero Bontacchio şi, nu în ultimul rând, pentru ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero.

Ziarul “Argeşul” a scris în repetate rânduri despre gesturile acelor copii români şi ale carabinierului de a-i fi trimis lui Doru de Crăciun, de Paşte şi de Ziua Copilului cadouri, câţiva bănuţi şi o bicicletă, pe care s-o folosească pentru a parcurge acei istovitori 6 km de acasă la şcoală şi înapoi. Darurile au ajuns la Doru prin complicitatea jurnaliştilor şi a directorului şcolii, prof. Adrian Nicolae. Aceste articole dedicate prieteniei între copii au fost preluate de reţelele de socializare , ajungând, se pare, la cunoştinţa ministrului Diasporei, Natalia Intotero, care, la sfârşitul lunii mai, s-a deplasat, alături de o delegaţie a Consulatului Român General din Milano, la şcoala din Bariano penru a-i felicita pe elevii români, pe familiile acestora şi pe mareşalul Bontacchio pentru gesturile lor faţă de Doru, piteşteanul nostru.

Povestea continuă

Multe ziare s-au grăbit să preia şi să publice informaţii negative, defăimătoare despre dascăli, punând, de multe ori, într-o lumină nefavorabilă întreaga categorie din care fac parte. Ei bine, iniţiativa învăţătoarei Camelia Chirca (Nica) de la Şcoala “Vintilă Brătianu” din Ştefăneşti este o dovadă de dragoste pentru copii, în general, şi pentru copiii cu dificultăţi financiare, în special; este o dovadă a dăruirii pentru meseria aleasă; este o dovadă a decenţei şi a profesionalismului. Ce a făcut această învăţătoare? Ca mulţi dascăli, s-a gândit să organizeze o “tabără” la Arieşeni, în Munţii Apuseni, în perioada 18 iulie-24 iulie. Dar nu aşa, oricum! A dat posibilitatea unor copii cu situaţie materială precară să meargă în tabără alături de aceia cărora familiile le puteau asigura vacanţa mult aşteptată. Iniţial a postat pe pagina personală de Facebook rugămintea adresată amicilor virtuali şi reali de a contribui cu mici sume de bani, pentru a-i asigura tabăra unui copil bun la învăţătură, dar cu o situaţie familială delicată. A postat, de asemenea, toate informaţiile utile legate de tabără (costuri pentru transport, cazare, masă, excursii, intrări la muzee etc.). Norocul i-a surâs şi oamenii cu suflet au sărit imediat în sprijinul copilului. Fiecare a donat cât a putut, de la 3 lei la 460 de lei (100 euro). Nu mică i-a fost uimirea învăţătoarei când a constatat că se strânseseră bani pentru aproximativ “doi copii şi jumătate” de la prieteni, colegi, chiar şi de la propria familie (mamă, soră, verişori). Primii doi copii erau de la propria şcoală, Cristian C. şi Eliza D. Cine credeţi că era “jumătatea de copil”? Doru N., copilul căruia i-a surâs norocul a patra oară. Camelia Chirca a citit povestea lui în ziarul “Argeşul”. Aşadar cei 460 lei (100 euro) de la carabinier dăruiţi cu ocazia zilei de 1 Iunie au mers la tabăra lui Doru, alături de alţi 500 lei strânşi din donaţii de către învăţătoarea noastră şi de 181 lei donaţi de un cadru didactic argeşean, stabilit în străinătate.

Învăţătoarea Chirca şi cei trei copii norocoşi

Bucuria acestor copii a fost unică, imensă, greu de descris. La dispoziţia acestui grup numeros de 24 de copii dornici de aventură, din care au făcut parte şi gemenele doamnei învăţătoare, au fost puşi la dispoziţie un autocar luxos şi un şofer care i-a răsfăţat pe micii aventurieri, ducându-i şi în locuri care nu erau prevăzute în program. Fiecare răsărit de soare le aducea copiilor o nouă destinaţie şi noi peripeţii în Apuseni şi în împrejurimi.

Astfel, copiii noştri au vizitat locuri turistice de rară frumuseţe, unde învăţătoarea Chirca le-a amintit despre bogăţiile României, multe din ele cunoscute în cadrul orelor de geografie, istorie şi literatură. Au trăit experienţe de neuitat şi au intrat în contact cu localnicii; au văzut cu propriii ochi cum se ciopleşte lemnul pentru a obţine obiecte de decor; au exersat la bucium, alături de bătrâni ai satului; au ascultat cântece şi vorbe de duh de la moţii din Munţii Apuseni, admirându-le portul popular şi hărnicia; au salutat cu respect diferite personalităţi istorice în faţa monumentelor vizitate; s-au bucurat de aerul proaspăt al dimineţilor răcoroase şi au făcut multă mişcare, mai ales la înviorare; au admirat peşteri, care, pentru unii, erau doar nişte “găuri mari în pământ”; s-au încins parcă la o horă a copilăriei după cântece populare româneşti din repertoriul unei orchestre; s-au îmbrăcat în straie de carnaval, imitându-şi personajele preferate; pe cărări de munte, au mâncat merinde din rucsac, îmbinând elemente ale civilizaţiei cu elemente ale spaţiului rural. S-au bucurat de gălăgia oraşelor şi de liniştea patriarhală de la Arieşeni… Au călcat, oarecum, pe urmele lui Nică din “Amintiri din copilărie”, unde Smaranda (Camelia) le urmărea cu duioşie paşii, transmiţând la tot pasul informaţii şi fotografii familiilor tuturor copiilor adoptaţi pentru o săptămână şi, de asemenea, prietenilor care au contribuit la strângerea de fonduri. A fost, probabil, un mod de a le mulţumi tuturor pentru ajutorul dat şi pentru încrederea acordată. Copiii au marcat cu inocenţa specifică vârstei meleaguri de basm, încărcate de istorie, de folclor şi de spiritualitate.

Învăţătoarea noastră şi toate persoanele extraordinare care au răspuns “Prezent!” la această mică strângere de fonduri au dat posibilitatea unor copii de a vedea şi de a spune mai departe că România e mult mai frumoasă văzută de aproape, prin ochi de copil; de asemenea, au dat posibilitatea unor copii să transforme visele în realitate, să atingă plante, animale, ape şi ziduri pe care viaţa le-a ţinut departe de ei. Iniţiativa şi contribuţia lor se constituie în acte de solidaritate, umanitate şi altruism, punând în lumină valabilitatea expresiei “copil universal”, acordând copiilor atât şanse egale de a se bucura de farmecul vârstei, cât şi tratamente egale, indiferent de situaţia economică. Ei sunt adulţi care “au investit” în fericirea unor copii.

Aceştia sunt dascălii noştri, pe care orice copil ar dori să-i audă vorbind, cântând, chiar dojenind, pentru a modela personalităţi. Aceştia sunt dascăli fără vârstă. Povestea continuă…

Delia DUMITRICĂ, profesor argeşean la Milano

Distribuie pe Facebook