Nu sunt de acord cu cei care au condamnat definitiv învăţământul românesc socotindu-l deja la secţia Reanimare, conectat la aparate doar pentru o supravieţuire conjuncturală. Sunt şi elevi, şi profesori dedicaţi perfecţionării, sunt, de asemenea, şi şcoli unde adie vântul prospeţimii continue. Realitatea – fixată în procente sau evaluată prin criterii cu care sunt de acord elevi, profesori, părinţi, inspectorate şcolare – nu arată, totuşi, ca un organism puternic. Are suferinţe! Nu i se dă medicaţia cuvenită! De aici, perpetuarea unor slăbiciuni, cronicizarea unor defecte, altfel reparabile prin efortul susţinut al tuturor factorilor.

S-a încheiat simularea evaluării naţionale până la clasa a VIII-a inclusiv. Rezultatele nu sunt încântătoare. Ba, mai mult, parcă la întrecere cu cei de la #rezist, unii elevi au dat foaia albă, ca protest faţă de – consideră ei – inutilitatea unui astfel de demers didactic!!! Aici este de discutat: şi etic, şi pedagogic, şi social! Scriu ca ecou la puncte de vedere pe care le-am văzut /auzit la un post TV. O doamnă cu experienţa concursurilor şi a activităţii la catedră critica următoarele aspecte referindu-se la proba de limba şi literatura română: gafa cu traducerea atribuită lui Şt.O. Iosif; subiectele nu erau compatibile cu nivelul – obiectiv – de cunoaştere a elevului; ca şi la olimpiade, cei care fac subiectele vor parcă să arate cât de deştepţi sunt ei şi cât de nevolnici elevii ş.a.m.d.

Despre „Generaţia NET” s-a scris în fel şi chip. Ca şi despre olimpiade, expresie superioară a competenţelor dovedite de elevi. Simulările, ca şi olimpiadele şcolare (aici, totuşi, alte obiective, alte motivaţii!) vor să fixeze stadiul cunoştinţelor elevilor, competenţelor lor, potenţialul ŞCOLII  în general, pe ce se contează în viitor. Ce se constată? A scăzut interesul pentru olimpiade. La aceasta a contribuit şi ministerul, fixând neinspirat un număr mic de elevi la faza naţională: câte unul de fiecare clasă VIII-XII.

Olimpicul este, potenţial, un performer în continuă construcţie. El arată EXCELENŢA pe care o poate dovedi şcoala. De multe ori însă, la faza locală, profesorii îi cam obligă pe unii elevi să participe. Fac sau nu fac ceva, ei vor primi, de obicei, o notă mai mare la clasă; motivaţie înşelătoare! Unii găsesc că olimpicul nu reprezintă clasa şi că el ar reprezenta mai ales orgoliul elevului, profesorului, al părinţilor sau al şcolii. Mai mult, el ar fi, de fapt, un simbol al individualismului, în raport cu clasa, cu masa de elevi, ceea ce este considerat nepedagogic.

Observaţia aceasta îmi aminteşte de felul negativ în care erau privite clasele speciale! Ei bine, şi aici a intervenit un factor depreciativ. A scăzut interesul pentru performanţă, pentru efortul continuu.

S-a vorbit despre Centrele de Excelenţă, locul unde cei mai buni profesori sunt aduşi să-i formeze pe cei mai buni elevi. Entuziasmul de la început a scăzut, participarea elevilor fiind din ce în ce mai mică…

Ce este de făcut? O dezbatere naţională este necesară. Subiectele „prea deştepte”, în comparaţie, totuşi, cu programa şcolară, manualele alternative cât mai aproape de aceeaşi programă, stimularea profesorilor pentru a creşte performanţa şcolară, ajutorul (da, da!) familiei şi altele pot fi reale repere ale unei astfel de consultări.

Distribuie pe Facebook