Din patru în patru ani, societatea – aşa bolnavă, în ultima vreme! – se transformă în câmp de luptă. Rudele îşi întorc spatele, familiile se divizează, prietenii devin aproape străini unii de alţii, înjurătura ia locul cuviinţei, egoismele îşi fac de cap, principiile sunt aruncate peste bord, societatea devine temperamental – sangvină. Dezvăluirile desfac cutiile Pandorei, oportuniştii schimbă bărcile, aliniindu-le la vânt prielnic, lozincile iau locul argumentelor, coardele vocale ale unora cedează, pseudovalorile scot capul, agenţi electorali te îmbie la tot pasul. O aşteptare ciudată paralizează viaţa de toate zilele. Au loc confruntări şi în cele mai liniştite locuri, penibilul pătrunde unde nu te aşteptai, totul devine parcă o pradă, un torent de vorbe inundă radioul şi televiziunile. Cetăţeanul devine un veritabil prizonier, lovit din toate părţile, apar sfetnici din neant, o risipă de energie care nu construieşte nimic se revarsă peste noi.

Ce să fie, ce să fie cu această furtună din senin? Politica germinează haotic un electoralism canceros care pare să înghită tot şi care ne atinge – într-un disconfort greu de suportat – suveranitatea gândurilor, intimitatea. De peste tot apar inşi care declară că ne iau sub protecţie, care zic că ne vor aşeza pe cărarea bunăstării, inşi care ne declară dragoste, fiind gata să se sacrifice pentru noi, nu ca aceia „dinainte” care doar ne-au promis, care ne-au înşelat, care trebuie grabnic uitaţi…

Suntem în plină campanie! Pentru o vreme, societatea se umple de făuritori de noi destine. Oare cum era „înainte”?

Voi reproduce un text al istoricului francez Fustel de Coulanges (1830-1889):

„Dacă s-ar putea închipui un popor întreg îndeletnicindu-se cu politica şi dacă de la cel dintâi până la cel de pe urmă, de la cel mai luminat până la cel mai ignorant, de la cel mai grijuliu pentru menţinerea unei stări actuale până la cel mai îndreptăţit să râvnească la răsturnarea ei, ar fi stăpâniţi de mania de a discuta afacerile publice şi de a pune mâna pe guvernare; dacă s-ar observa efectele pe care această boală le produce în existenţa a mii de fiinţe omeneşti; dacă s-ar calcula turburarea pe care o aduce în fieşte viaţă, ideile false pe care le introduce în orice spirit, sentimentele perverse şi pasiunile duşmănoase pe care le seamănă într-o mulţime de suflete; dacă s-ar socoti timpul răpit muncii, discuţiile, risipa de puteri, ruina prieteniilor şi crearea amiciţiilor false şi a afecţiunilor care nu sunt decât duşmănoase, pârele, distrugerea loialităţii, a încrederii, a siguranţei, a politeţei chiar, introducerea prostului-gust în vorbire, în stil, în artă, desbinarea iremediabilă a societăţii, bănuiala, indisciplina, enervarea şi slăbirea unui popor, înfrângerile care nu sunt decât o inevitabilă consecinţă, dispariţia adevăratului patriotism şi chiar a adevăratului curaj, greşelile pe care fatal fiecare partid trebuie să le săvârşească rând pe rând, pe măsură ce ajunge la putere în condiţii întotdeauna aceleaşi, dezastrele şi preţul cu care trebuiesc plătite; dacă se ţine socoteală de toate acestea, nimeni n-ar mai şovăi a spune despre o asemenea boală că nu e cea mai funestă şi mai spăimoasă molimă ce se poate abate asupra unui popor, că nu mai e alta care să aducă mai crude loviri vieţii private şi vieţii publice, existenţei materiale şi existenţei morale, conştiinţei şi inteligenţei şi, într-un cuvânt, că niciodată n-a fost pe lumea aceasta un despotism care să poată face atâta rău”.

În aceste zile, despotismul electoralismului se manifestă virulent, partidele dezvoltând o competiţie care riscă, în opinia publică – saturată de politicianisme – o stare de dezinteres, invers proporţional cu zbaterile celor care cerşesc votul. Am transcris opinia lui Fustel de Coulanges pentru actualitatea ei după atâta amar de vreme, de când a fost scrisă…

Traian ULMEANU

Distribuie pe Facebook