
Descoperire tragică în Pădurea Gârboavele
Un ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați a fost găsit mort, vineri, în zona Pădurii Gârboavele. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Galați, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, s-ar fi împușcat în cap cu arma din dotare.
Polițistul activa în cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Galați. Descoperirea a fost făcută în cursul dimineții de 15 mai 2026, în jurul orei 11:31, după ce colegii săi l-au găsit în pădure, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului.
Medicii nu au mai putut face nimic
La fața locului au intervenit echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Galați, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind constatat decesul.
Conform unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, arma folosită era cea din dotare.
„La data de 15 mai 2026, în jurul orei 11:31, un polițist, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Galați, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, a fost găsit de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Galați, în zona Pădurii Gârboavele, din județul Galați, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului, provocată cu arma din dotare”, a transmis IPJ Galați.
Ancheta, coordonată de Parchet
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, iar ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Sursa: monitoruldegalati.ro






























