Nu de puţine ori, ne-am întrebat cu toţii de ce politicienii de azi nu sunt capabili – cei mai mulţi dintre ei – să realizeze, în serviciul ţării, mari proiecte naţionale, ca Brătienii, de pildă.

Asistăm, privind spaţiul public, la aceeaşi bălăcăreală din ’90 încoace, la atacuri de mahala, la ambuscade, la dosariade, la agresivităţi de tot felul, doar-doar adversarul va fi desfiinţat.

Desfiinţarea este de ambele părţi, căci, în ochii electoratului, chemat – iată – din nou la urne, clasa politică şi-a pierdut, în mare măsură, încrederea. Conchizând, putem spune, fără a greşi, că, în ceea ce priveşte politica românească astăzi, avem de-a face – o repetăm – cu un dramatic deficit de standard.

Calitatea umană, calitatea profesională, calitatea politică, calitatea morală –  toate sunt sub standardul ce i se cere unuia care are, timp de patru ani, obligaţia de a lucra pentru ţară.

Dincolo de vânătorile politice, DNA a avut rolul ei; hârtia de turnesol s-a colorat a… corupţie şi nu-i deloc întâmplător că acest cap de acuzare deţine întâietatea în ceea ce priveşte penalitatea ce s-a lipit parcă de o parte a clasei politice. 

Când afirmăm toate acestea, nu ignorăm nicidecum eliminarea, prin confecţionări perfide de dosare, a „inamicului” politic.

Dacă astăzi este un adevărat incendiu pe scena politică românească, apoi aceasta porneşte tocmai din zona justiţiei.

Principiul „fiat lux, pereat mundus” („să se facă lumină, chiar dacă ar pieri lumea”) a fost virusat categoric de abuzuri. O parte dintre ele au fost scoase la lumină. Sunt ani pierduţi din devenirea României din cauza deficienţei de standard a decidenţilor!

Să fie, oare, poporul român, cum spunea Cioran, „neamul ursit nesoartei”? Mai mult, ursit, cum tot el spunea ,”subistoriei”?

Nu credem! Credem însă că o adevărată fascinaţie a urii, care aminteşte – nu mi se pare? – de trecuta „luptă de clasă”, a pus stăpânire pe o categorie de politicieni care se îmbată de fericire că deconstruiesc, că pun piedici, că „devoalează” în afară, în numele aşa-zisei disidenţe, realităţi româneşti altfel perfectibile, dacă ar exista un efort comun.

Mărturisim că simţim din ce în ce mai mult, privind spre partide, spre aleşi, spre Guvern, spre Parlament, spre instituţiile statului, spre cei care ne reprezintă periodic ţara în Europa (UE) sau în lume că trăim într-o ţară resentimentară. Ostilitate şi ură la tot pasul!

A apela, mereu, în acest context, la stradă, ca soluţie constructivă, ni se pare a intra adânc în „subistoria” de care aminteam mai înainte.

Distribuie pe Facebook