La început a fost iubire, apoi a venit decretul lui Nicolae Ceaușescu, care a interzis avorturile. Se întâmpla în 1966. Aşa s-au născut peste două milioane de români.
În scurt timp ei au devenit oamenii noi ai Epocii de Aur, dar în particular li se spunea decreţeii. Majoritatea au acum între patruzeci și cincizeci de ani.
Nimeni nu le-a spus nimic despre cum au venit ei pe lume. Nu a fost simplu. Ca să se nască generaţia decreţeilor au murit peste zece mii de femei, iar mii de copii orfani zac şi acum în gropile comune din spatele orfelinatelor româneşti.
Iar cei care aveau o familie îşi găseau alinarea în spectacolele Cenaclului „Flacăra”, în cadrul căruia Adrian Păunescu îşi recita poeziile cu glasul său răspicat, cu figura pierdută în alte timpuri, cu părul vâlvoi şi cu frumuseţea lui de demon rebel.
Ce le putea spune poetul decreţeilor? Adrian Păunescu le putea spune că nu sunt adevăruri absolute impuse de trecut şi numai vestigii ce amintesc de el, dar prezentul încearcă să le uite.
Un asemenea vestigiu este dat de faptul că, în plină perioadă comunistă, decreţeii se simţeau bine numai în blugi. Şi am putea spune că generaţia decreţeilor poate fi numită „generaţia în blugi”.
Iar din această generaţie am făcut şi eu parte. Este vorba aici de o adevărată pepinieră de rătăcitori şi peregrini care colportau tot ce însemna Cenaclul „Flacăra”, în cadrul căruia ne permiteam tot felul de snoave şi anecdote, distracţii burleşti, în care poezia „La o cană cu vin” era cântată la chitară de iubitele noastre.
Mai este vorba de o identitate aparte a unei generaţii. Adrian Păunescu ne mai spune că aşa trece gloria lumii şi că în zadar făceam mimice de surdomuţi, dădeam din mâini cu disperare, pentru a ne umple golul din sufletele noastre, apărut, atunci, în plin comunism. Este vorba de fioroşii, dar, în acelaşi timp, superbii ani ‘80.
Prin urmare, astăzi, fără poet, dar însoţiţi de poeziile lui, destinul nostru ne-a adus acolo unde se atinge tensiunea extremă şi în care speranţa îşi poate găsi locul. Aceasta este desigur o dramă, pentru că Adrian Păunescu avea talentul şi puterea de a ne elibera speranţa de propriile iluzii şi de a o transforma în certitudine.
Şi, eliberată de poet, speranţa exploda în sufletele noastre odată cu poeziile lui, în care cea referitoare la „Rugă pentru părinţi” ocupa un loc special. Astăzi, aşadar, generaţia decreţeilor începe să aibă ceva neisprăvit în ea, ceva care nu se potriveşte rotunjimii şi măsurii impuse de anii ‘80.
Şi, astfel, generaţia aceasta nu va mai fi cruţată şi nici măcar nu va mai fi observată; în ultimul timp a fost chiar batjocorită. Mai mult, istoria a smuls din ea ce-i mai frumos şi nobil, adică speranţa.
Mai ales că generaţia decreţeilor în blugi a fost atât de remarcabilă, încât cenzura comunistă nu a putut să-i controleze efectele politice.
Purtarea blugilor a fost mai mult o atitudine şi mai puţin o modă. În plin comunism fioros, blugii erau purtaţi nu numai la oraş, dar şi în cele mai îndepărtate cătune din Carpaţi, unde locuitorii nu duceau lipsă de îmbrăcăminte rezistentă şi funcţională, confecţionată după procedee mai mult sau mai puţin tradiţionale.
Aici, ca în multe alte părţi, exprimarea prin intermediul îmbrăcămintei era capabilă să depăşească exigenţele ideologice ale politicii oficiale.
De altfel, rezistenţa oamenilor faţă de o ideologie politică sau alta, ca şi capacitatea lor de a o accepta nu decurg niciodată din argumente ştiinţifice, ci din reprezentările despre lume. Or, blue jeans au fost o reprezentare despre lume şi subversivă puterii comuniste.
Petre Ţuţea spune despre generaţia decreţeilor în blugi: „Tineretul de azi ne este superior nouă. Şi asta pentru că nu este uşor pentru el, în climatul ăsta fioros, aşa cum ne-a fost nouă într-o lume mai normală.
A venit bolşevismul rus şi el s-a scuturat de bolşevism la mal ca raţa de apă. Asta e o operă fantastică. Ca să te scuturi de bolşevism, în plin bolşevism, cu oştile ruseşti aici, păi cum se cheamă asta?
Noi am trăit sub regalitate, scriam pe palatul regal «De închiriat» şi nu păţeam nimic. Generaţia actuală e grea de glorie”.
Așadar, rezistenţa la formalismul epocii a generaţiei decreţeilor nu a fost una abstractă, aşa cum se spune despre rezistenţa la comunism a culturii culte, ci a fost ceva mai mult banal, dar de masă.
Este vorba de o rezistenţă generalizată mai mult sau mai puţin conştientă, în care fluxul ideologic comunist unidirecţional, care iradia de la un emiţător principal şi oficial, a fost spulberat de o cultură de masă a generației decrețeilor, al cărei mentor a fost Adrian Păunescu.
19 Comentarii
Anonim
Generația in blugi devenita o generație de slugi.
Anonim
Nu am fi devenit o generație de slugi dacă n- ar fi existat o grămadă de cozi de topor.
ION
Corupția limitată a vremurilor ceaușiste s- a amplificat în zilele noastre la un nivel dezastruos pentru România.
S- a ajuns în ziua de azi ca mare parte din decreței cu blugi sau fără blugi să părăsească România nu pentru a merge în excursie prin țări străine, ci pentru un colț de pâine.
Goargăș
Rămân uimit de curajul dvs. și de riscul pe care vi-l asumați. Adrian Păunescu ca și Corneliu Vadim Tudor și alți patrioți au produs un disconfort major ,,iubitorilor de străini”. Azi ne lipsesc unii ca ei. Mai trebuie văzut/auzit ce relata Romulus Vulpescu, altă mare personalitate iubitoare de țară, despre Țuțea și Ceaușescu…Aproape sigur, după cele scrise, voi fi (și eu) înjurat. Ca și dumneavoastră sunt conștient de această ,,posibilitate” (și promit, dacă va fi cazul, să nu rămân dator). Pseudonimul nu mă apără deoarece se cam știe despre cine este vorba (chiar eu m-am devoalat, cumva). Asta este, trebuie să spunem ce gândim…Felicitări!
Anonim
Daca așa-zisa generație in blugi a decrețeilor s-a opus formalismul epocii prin purtarea blugilor, prin ce s-a opus Vădim Tudor comunismului, probabil prin ode închinate doamnei academician de renume mondial. Dar despre morți numai de bine.
Popa N.
Articolul nu pomeneste de Vadim Tudor, ci doar de Adrian Paunescu si al lui Cenaclu la care mergeam cand eram si noi tineri… (nu ca acum, la 50 de ani). Specific ca fac parte din Generatia Decreteilor, nascut fiind in 1967…
Anonim
Domnule Gh. Savu,(am dat înapoi pe net ca să reverific numele sub care apare articolul de mai sus!) Nu se poate ,la etatea dvs. de om şi de ziarist ( 2018) să semnați asemenea articol într-un ziar (chiar local !) .
Dacă n-ați văzut după 30 de ani de la evenimente , deschideți site-ul pe internet ca să vedeți ce a însemnat pentru poporul român Ad. Păunescu (şi nu doar la 25 dec. 1989 !). Chestia cu ” versurile care dau din coadă ” vă putea impresiona la 10-15 ani , dar acum , n-aveți nici o scuză !!!
Anonim
Domnul Savu are o cultură solidă, universitară, de bibliotecă. Netul este pentru sfertodocți…(I.B.)
Anonim
Pentru un #-ist prost , unul sau/şi altul pare de-a dreptul savant (a nu se confunda cu Salvamontul ) !
Anonim
Domnule savu, ce vorbiți dvs despre rezistenta la formalismul epocii, acum avem #:rezist. Si astfel totul s-a rezolvat. As vrea sa vad si eu pe cineva care sa teoretizeze acest # rezist, poate cu semne precum #-@$@()#:;
Anonim
Nu sunt #-ist (și cred că nici prea prost) dar mă bucur că îi ,,gratulați” pe rezistenții la carte.
Anonim
Comentariu şters din cauză că nu avea nicio legătură cu articolul.
Anonim
Ptiu, drace, iar ai apărut…
S-a rezolvat.
Anonim
Comentariu şters din cauză că nu avea nicio legătură cu articolul.
Anonim
O încercare de teoretizare a rezistentei actuale # Eu rezist! Si am sous tot.
Anonim
Sau …PSD. Si am spus iar tot. Ce vine savu asta cu poezii din trecut.
Boni
Crizele sunt ciclice. Mă refer la crizele economice, care se mai și rezolvă, nu la aceea a unui ,,Anonimus redivivus”…poate la vreun stabiliment…totuși îl simpatizăm, aduce o pată de culoare (deși greșește/confundă destinatarii) mai scutură din preaplinul culturii sale o metaforă că altfel ,,viața fără poezie e pustiu”!
Anonim
Comentariu şters din cauză că nu avea nicio legătură cu articolul.
Boni
Maestre, eu țin la glume și chiar vă simpatizez, cumva. Vedeți să nu săriți calul că vă taie ,,ăștia” iar țeava. O fi ea cât o prună (că tot umblați toată ziua cu fructul respectiv în gură) dar poate mai e bună la casa omului.