29 octombrie, 2020
ad

Related Articles

2 Comentarii

  1. 1

    Puiu

    Dupa ce am aflat dintr-un alt articol al dumneavoastra ca bataia de joc a atins cele mai inalte cote, in acest articol fac o descoperire care m-a multumit pe deplin:

    Sistemul de invatamant dinainte de 1989 era invidiat in intreaga lume.

    Si-atunci pentru ce au incercat 26 de ministri sa-l reformeze? Ce putem lua noi de la altii, atata timp cat suntem mai buni ca ei? Cred ca putem lua exemplul bazei materiale din scolile lor.Decaderea pe care o cunoaste in prezent Sistemul de Educatie are multiple cauze.Cele mai relevante mi se par scaderea disciplinei scolare si a autoritatii cadrelor la clasa, lucruri care pornesc din reducerea masiva a moralitatii si a educatiei primite de acasa.Dar si astea provin dintr-o brambureala si o balbaiala a celor care conduc destinele acestei tari, a faptului ca au fost distruse niste principii sanatoase.Faptul ca mai sunt performante in invatamant, inseamna ca nu suntem o natiune moarta, ci doar intr-o coma indusa.

    Reply
  2. 2

    Petrică

    Performanţa se realizează cu banii părinţilor de meditaţii în afara şcolii şi nu în şcoală.
    Profesorii care nu fac meditaţii nu au bani să cumpere cărţi de specialitate.
    Politicul (inclusiv cei de la conducerea învăţământului argeşean) fură bani, strigă în gura mare că profesorii sunt nepregătiţi, iar în acelaşi timp aşteaptă ca profesorul (căruia i s- a luat dreptul la a cumpăra o carte) să facă din rahat bici.

    Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A.