De la ficţiune la realitate. Coronavirusul – care ne domină, fără să vrem, viaţa – nu este de joacă. Rapiditatea cu care se propagă în lume, mai ales în Europa (declarată de O.M.S. epicentrul pandemiei), pune Planeta în faţa multor întrebări legate de fiinţa umană, de globalism, de pericolele care ameninţă omenirea. Suntem în stare de urgenţă.

Într-un editorial apărut aici, în acest spaţiu, aminteam despre epidemiile care l-au încercat pe om de-a lungul istoriei sale şi de opinia astrofizicianului Stephen Hawking că omenirea va fi atinsă de un virus care o va pune la încercare, motiv ca ea să caute să se mute pe altă planetă. În aceste zile ne confruntăm cu fake-news (ştiri false), scoase de iresponsabili, cu exagerări care creează panică, uneori isterie, dar şi cu reale probleme. Există o literatură pe această temă, încercări de a vedea momentele de epidemie prin prisma science-fiction. Cred că este interesant să ne referim la câteva, fie şi numai sub aspectul de care SF-ul se apropie uneori de realitate. Dar înainte de a ne referi la momente-limită, să ne aducem aminte şi de SF-istul Jules Verne (ah, cărţile copilăriei noastre!), ale cărui viziuni au prefaţat cuceririle ulterioare ale omului: Parisul secolului al XX-lea, submarinele electrice, velele solare, modulul lunar, elicopterul şi chiar forme actuale ale mass-media, cum este conferinţa pe care a ţinut-o Iohannis…

„Ciuma” lui Albert Camus (Premiul Nobel în 1957) porneşte de la epidemia de holeră din secolul al XIX-lea, aduce acea atmosferă din Oran, oraş bântuit de şobolani, dar are şi un mesaj încurajator: nevoia de solidaritate umană în faţa primejdiei.

Solidaritate şi responsabilitate, care ne sunt necesare acum, când Covid-19 blochează totul, în afară de… politică. Apropos, politicienii români dovedesc şi acum, în circumstanţe deosebit de serioase, că nu prea stăm bine cu… seriozitatea. Este, de fapt, alt virus care îi afectează Puterea!

O altă carte – „Apocalipsa„, a lui Stephen King, foloseşte ficţiunea într-o situaţie – „Project blue” – de fapt o gripă „scăpată” într-o bază militară, din cauza căreia populaţia este pe cale de dispariţie. Teoria conspiraţiei admite şi azi că virusul care ne înspăimântă pe toţi ar fi creaţia unui laborator… Mary Schelly – în „Ultimul om” – ne aminteşte de atâtea scenarii literare datorate bombei atomice, a cărei folosire distruge Planeta. De data aceasta, o epidemie (în… 2092) pune în pericol umanitatea, ajunsă pe cale de dispariţie (ca în „Apocalipsa”). Un singur om – Lionel – supravieţuieşte, dar vai de el!

Joe Hill îşi închipuie în „Omul focului„, cum nişte spori determină moartea oamenilor care iau foc… Şi Covid-19 pluteşte azi în atmosferă! Un nobelist (1998), Jose Saramago, a scris „Eseu despre orbire„. El îşi închipuie această teribilă epidemie. Dincolo de grozăviile situaţiei, Saramago încheie cu o parabolă: „Cred că n-am orbit, cred că suntem orbi, Orbi care văd, Orbi care, văzând, nu văd”… Tot el vorbeşte despre om în aceşti termeni: „Din aluatul ăsta suntem făcuţi toţi, jumătate indiferenţă, jumătate răutate”.

Şi pentru că tot am amintit despre cărţi (e adevărat, într-un context dramatic provocat de pandemia Covid-19), să facem aici o referire – tot despre cărţi – aducând în discuţie „Fahrenheit 451„, a lui Ray Bradbury. Şi aici este o parabolă. Montag, întrebat dacă a citit cărţile pe care le ardea, a răspuns: „E interzis”. Totuşi, în final, Montag, stimulat de profesori de la Cambridge, „mobilaţi pe dinăuntru cu biblioteci întregi”, este convins că trebuie să citească.

Distribuie pe Facebook