Cunosc foarte multă lume, dar pe cei consideraţi prieteni adevăraţi îi pot număra pe degetele de la o singură mână. Nefiind atras nici de politică, nici de afaceri, văzându-mi numai de cabinetul meu, de publicistică şi de viaţa privată, n-am fost asimilat în lumea celor ce au în această ţară pâinea, cuţitul, privilegiile şi notorietatea. Pur şi simplu, structural, eu nu sunt un tip de gaşcă, de aranjamente, de şpriţ, bancuri, table, pocher, veşnic în căutare de capital electoral.

Am călătorit suficient prin lume ca să ştiu că pe nicăieri nu curge numai lapte, miere şi suc din fructul pasiunii. Dar ce se întâmplă cu noi este descumpănitor. Centenarul pe care-l vom sărbători în acest an ne găseşte într-o cumplită devălmăşie. La câte probleme grave nu le găsim rezolvarea, lumea se îmbată cu apă chioară. Mă crucesc când văd cât de mare audienţă au dodoloaţa „clarvăzătoare” Carmen Hara şi numerologul cu idei fixe şi puţine Voropchievici.

Sunt un observator atent al conaţionalilor mei şi al faptelor bune sau rele pe care le comit. Faţă de cei care lucrează în alte domenii, am avantajul că vin anual nemijlocit în contact cu mii de persoane. Ştiu cum arată românii de astăzi, cum sunt îmbrăcaţi, cum gândesc, ce şi cât citesc, ce înţeleg din tot ce se petrece sub ochii lor, câţi sunt în stare să separe grâul de neghină, ce năzuinţe au, cât sunt de creduli şi de uşor manevrabili. Concluzia este tristă. După decembrie ’89 şi până astăzi n-am realizat nimic temeinic. În niciun domeniu.

Am ratat permanent cu poarta goală şi ne-am dat cu stângul în dreptul. Esta atâta năuceală în minţile oamenilor, atâta invidie, răutate, vocaţie de a fura sau de a distruge ce nu-ţi aparţine, încât oricine-i întreg la cap se înspăimântă. Lumea nu a evoluat, nu a învăţat din greşelile trecutului, pare pur şi simplu drogată în masă de entităţi oculte, duce totul în derizoriu, nu e interesată decât de ce-i trece prin burtă şi cu cât se vor mări salariile sau pensiile.

Distribuie pe Facebook