Puţini sportivi din judeţ se pot lăuda că o duc bine din punct de vedere al veniturilor. Finanţarea slabă (şi uneori chiar lipsa finanţării) e binecunoscută, iar înaintea banilor se află doar pasiunea şi… avântul tineresc. În cele ce urmează vom aborda un subiect aprig discutat printre părinţii care îşi îndrumă copiii către mişcare: dansul sportiv. Este aparent facil să-ţi înscrii copilul într-un club, iar tentaţia este mare; tinerii care aleg dansul sportiv se dezvoltă armonios, au o coordonare complexă a corpului, socializează mai bine şi îşi dezvoltă spiritul de competiţie.

Beneficiile materiale tind însă către zero, iar asta am aflat-o nu de la părinţi, ci chiar de la câţiva tineri piteşteni angrenaţi în acest sport. Deşi există o federaţie (dansul sportiv este singurul stil de dans care are aşa ceva), sponsori şi parteneriate, la sfârşitul competiţiilor locale şi chiar naţionale tinerii nu se aleg decât cu diplome, cupe şi medalii. În urmă cu câţiva ani mai primeau cadouri de la sponsori, dar acum au ajuns să primească ori cupa, ori medalia (spre exemplu, locurile 1-3 iau doar cupa şi diploma, iar locurile 4-6 – doar medalia şi diploma). Altfel spus, cei de pe podium nu primesc medalii!

Plătesc tot, primesc… ioc

Părinţii trebuie să cotizeze însă anual la federaţie pentru viză (fără viză nu poţi concura) şi pentru vizitele medicale care sunt obligatorii de două ori pe an. De asemenea, deplasările şi tot „tacâmul” aferent (cazare, mâncare) sunt suportate tot de către părinţi. Evident, sportivii plătesc şi pentru costumele cu care se prezintă la antrenamente şi concursuri. Pe parcursul avansării în clase, costumele devin din ce în ce mai scumpe, având pietre preţioase şi croială specială. Un dansator sportiv are nevoie de cel puţin două costume, pentru cele două stiluri: standard şi latino. În cazul fetelelor, nu există restricţii la categoria standard. Şi timpul este un factor important care intră tot la categoria sacrificii. De la un anumit nivel, este dificil să găseşti perechea în oraşul tău şi atunci eşti nevoit să cauţi în toată ţara, să stabileşti apoi de comun acord un loc de întâlnire pentru antrenamente. În concluzie, părinţii care îşi trimit copiii la dans sportiv este bine să fie pregătiţi moral pentru ce e mai greu. Este foarte posibil ca după câţiva ani copiii, încă minori, să fie nevoiţi să plece din oraş pentru a avansa în clase şi a se realiza în acest sport. Sigur că, la un moment dat, dansatorii sportivi talentaţi ajung să participe la concursuri internaţionale unde sunt bine remuneraţi; unde mai pui că pot fi şi solicitaţi la tot soiul de evenimente, cum ar fi nunţile…

George OLTEANU

Distribuie pe Facebook