Şocul pe care conducerea de la CS Mioveni a vrut să-l producă prin schimbarea antrenorului se pare că a avut efectul aşteptat. Odată cu venirea lui Alexandru Pelici, echipa a înregistrat o victorie şi un egal. Ieri, în cadrul etapei a zecea, CS Mioveni a remizat, scor 1-1, pe terenul echipei Farul Constanţa. Ambele formaţii au ca obiectiv calificarea în play-off.
CS Mioveni are de săptămâna trecută un nou antrenor principal pe banca tehnică. Alexandru Pelici l-a înlocuit pe Claudiu Niculescu înainte de restanţa cu Rapid, câştigată de argeşeni cu 3-0. Începutul sub comanda lui Pelici a fost unul mai mult decât entuziasmant pentru argeşeni, care au marcat trei goluri; tot atâtea înscriseseră şi sub conducerea lui Claudiu Niculescu, dar în primele opt partide desfăşurate în acest sezon de Liga 2.
Argeşenii ar fi putut pleca de pe malul mării cu trei puncte, însă oboseala acumulată în jocul cu Rapid şi-a spus cuvântul. Constănţenii au deschis scorul în minutul 21, când Florin Bălan a finalizat cu un şut sub transversală: Panait a centrat din stânga careului, Banyoi a preluat la prima bară cu stângul, mingea a ajuns la Florin Bălan, care a finalizat cu stângul sub transversală, fără şanse pentru Popescu.
După primirea golului, argeşenii nu au renunţat la luptă, Chindriş şi Coşereanu punând în pericol poarta adversă. În minutul 52, Măzărache l-a faultat în careu pe Oancea aproape de linia de 16 m, iar centralul a dictat lovitură de la 11 metri în favoarea elevilor lui Pelici. Bogdan Rusu a executat puternic penaltiul, aproape în vinclul din stânga, cu portarul Dur-Bozoancă sărit în partea opusă, şi CS Mioveni a egalat.
În urma rezultatului de egalitate, Farul are 17 puncte şi se menţine pe locul 6, iar CS Mioveni a ajuns la 14 puncte și urcă pe locul 9.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de trei ori în precedentele două sezoane. CS Mioveni a câştigat primul joc, la Constanţa, cu 3-0, iar în următoarele două argeşenii au ieşit învingători de fiecare dată cu 2-0, acasă şi la malul mării.
Echipele:
Farul Constanţa: Dur-Bozoancă – Băjan, M. Leca, V. Lică (Cărăruţ, min. 85), D. Panait – Fl. Bălan, Bîrnoi, Antoche (cpt.), Al. Stoica (Greu, min. 77) – Banyoi, Măzărache (Cruceru, min. 62); antrenor: Ianis Zicu;
CS Mioveni: Iustin Popescu – Oancea, Garutti, Burnea (cpt.), F. Constantin (Mar, min. 36) – Sz. Vereş, M. Chindriş (Sg. Negruţ, min. 80) – Işfan (D. Toma, min. 80), Velbrum (Massaro, min. 70), Coşereanu (Rădescu, min. 70) – Bg. Rusu; antrenor: Alexandru Pelici.
„Meritul meu este mic”
La finalul partidei de la Buftea, noul antrenor al Mioveniului a lăudat jucătorii, dar şi pe fostul „principal” Claudiu Niculescu, pentru modul în care a pregătit echipa. „Meritul meu este mic. Nu am putut să schimb foarte multe într-o zi, este victoria băieţilor, a antrenorilor secunzi şi a lui Claudiu Niculescu. I-o dedicăm, Norocul de care vorbeam la începutul jocului, probabil şi neşansa pe care a avut-o el, dar şi eu în anumite momente la Reşiţa (n.r. – Alexandru Pelici a antrenat-o până de curând pe CSM Reşiţa), s-au răzbunat parcă astăzi şi am avut şansa să înscriem golurile exact în momentele în care aveam nevoie de goluri. Cred că este o victorie meritată. Cred că Rapid putea să revină în joc, dar de data asta norocul a fost alături de noi”.
„Îmi felicit băieţii pentru atitudine”
Tehnicianul argeşenilor a vorbit despre viitorul echipei. „Ce e important acum e să ne găsim echilibul, să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că n-am realizat nimic. Obiectivul nostru este accederea în play-off şi, deocamdată, nu am realizat acest lucru. Este un prim pas important. Ne bucură această victorie, îmi felicit băieţii pentru atitudine. Echipa a fost bine antrenată, în special pe faza de apărare. CS Mioveni are una dintre cele mai bune apărări din serie, cu cele mai puţine goluri primite. Problema era de a avea curaj şi personalitate pe faza de atac. Meritul principal este al băieţilor”, a mai spus Alexandru Pelici după meciul cu Rapid.
Monica CRISTEA