Viaţa politică a ajuns să fie excitată la paroxism. Trăim zi de zi, de câteva luni, toate combinaţiile, toate sforăriile, toate intrigile şi toate manevrele posibile. Nu mai contează nimic în afara apartenenţei la un partid sau altul. Poftele, capriciile, fanteziile, antipatiile sau simpatiile personale urmează să determine totul. Această politică se face la persoana a treia, cu care oamenii nu au nimic comun. Or, la o mai atentă privire, putem observa că, dincolo de acest paroxism politic, există un mecanism prin care se iau în stăpânire instituţiile administraţiei locale. Faţă de aceste instituţii, politicienii sunt foarte activi, aproape cucerindu-le, politic vorbind. Drept care, dacă nu eşti membru de partid, nu poţi să-ţi imaginezi vreodată că vei fi angajat în astfel de instituţii de stat. Iar dacă eşti un asemenea membru, atunci poţi să speri că vei ajunge director sau inspector, funcţionar public sau un simplu angajat. Altfel, ca simplu cetăţean, nici nu exişti pentru instituţiile locale, indiferent de valoarea pregătirii tale profesionale.

Pe de altă parte, PNL a fost înfrânt public şi s-a compromis iremediabil. Şi, astăzi, Bucureştiul, de exemplu, nu-i decât o ruină liberală deja în agonie. Procesul de descompunere, de lichidare, de dispariţie al vechiului partid liberal îşi urmează cursul şi în Argeş. Ultimul partid istoric a fost salvat în ţară de la o catastrofă finală la alegerile locale din 5 iunie de foştii pedelişti. Şi mă refer numai la Falcă şi Boc. În timp ce Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, cu binecuvântarea preşedintelui Klaus Iohannis, îi prezidează înmormântarea, părând că nu înţeleg ce se întâmplă. Sub masca ipocrită a dezinteresului şi demonstrând o totală lipsă de vocaţie politică, aceşti doi lideri liberali încearcă să transforme o înfrângere într-o victorie, pedalând pe victoria unor foşti pedelişti. De altfel, victoria acestora consfinţeşte apropiata dispariţie a spiritului vechiului liberalism al Brătienilor. Mergând în aceeaşi direcţie, liberalul argeşean Ion Popa ascunde apetituri fără număr şi fără sfârşit. Un alt liberal argeşean, de o vanitate incomensurabilă, Adrian Miuţescu, a reuşit să lanseze în opinia publică argeşeană ideea că-şi va da demisia dacă partidul său nu va scoate un scor favorabil la alegerile locale. Partidul Brătienilor a pierdut până şi Câmpulungul, ultimul bastion al liberalismului istoric. Liberalii au învins însă la Ţiţeşti. Aceasta este, într-adevăr, un succes.

Drept care, uşurat de balasturile unor moravuri demascate şi depăşite, preluat de nişte oameni care l-au purtat pe căi străine lui şi însufleţit de alte idei şi de alţi oameni, PNL nu va putea supravieţui în starea actuală. Vechiul liberalism va dispărea din cauza multor motive, dintre care carenţele pe care le-am amintit mai sus sunt determinante. Este o criză a liberalismului în sine. Este vorba despre o criză în adaptarea istorică a vechiului PNL şi despre o criză în structura lui. Pe ce se întemeiază aceste convingeri?

În primul rând este vorba despre aderarea liberalilor la programul politic al preşedintelui Iohannis. Lipsit de orientare doctrinară şi carenţa în fermitatea caracterelor, PNL şi-a ales prietenii dintre duşmani. Aşa se explică fuziunea cu PDL. Odată fuziunea făcută, liberalismul a fost supus la zguduiri din ce în ce mai adânci. Este cunoscută, desigur, istoria PNL. Nu voi insista pe această direcţie. Vreau numai să subliniez câteva lucruri care mi se par semnificative. Anume, liberalismul ar trebui să-i reprezinte pe oameni care îmbină iniţiativa personală cu proprietatea particulară. Dar acest partid, în luptă cu PSD, s-a folosit tocmai de mijloacele pe care ar fi trebuit să le combată. El ducând o politică oscilantă între liberalism şi social-democraţie. Este cursa întinsă liberalilor de către pesedişti atunci când au format împreună USL. Această situaţie a împiedicat PNL să facă politica intereselor categoriei sociale pe care o reprezenta. Numai aşa se poate explica de ce, veniţi la putere în 2012, liberalii nu şi-au putut aplica programul şi, în acelaşi timp, având o imensă popularitate, nu au rămas la putere decât prea puţin timp. Constatând această realitate, ultimul liberal autentic, Crin Antonescu, s-a retras din primele rânduri ale partidului. Acesta este unul dintre motivele pentru care, recent, Traian Băsescu l-a făcut pe Victor Ponta un bun politician.

Este logic să mă întrebaţi de ce PNL a fost nevoit să facă o politică opusă intereselor sale? Nu mai vorbim despre carenţa morală a caracterelor, ci mă voi referi la componenta doctrinară. Adică la faptul că, liberalii nefiind încă o categorie unitară, reprezentarea lor politică nu se poate dezvolta de sine stătător. Liberalii actuali nu şi-au identificat propriul bazin electoral, care, în Argeş cel puţin, este destul de mare. Dar acest bazin trebuie trezit la viaţă printr-o politică liberală fermă şi continuă. De altfel, nu-l voi identifica eu aici, pentru că nu aceasta este sarcina mea, dar aş putea spune că toţi angajaţii de la Dacia şi familiile lor ar putea face parte din acest bazin. Pe o treaptă mai jos se aşază, aş putea spune, presa, avocaţii, fermierii de toate categoriile, la fel şi patronii, care sunt lipsiţi de un suport politic adecvat.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook