Este firesc ca aceste două domenii să fie permanent în atenție: școala -învățământul, educația – îți formează societatea de mâine, capabilitățile acesteia; sistemul sanitar, de la prevenție, la tratamente, asigură sănătatea colectivităților pe termen mediu și lung, oferind societății premisele dezvoltării de către o populație aptă de efort, de creație, de inventivitate. Cele două domenii au fost, în ultimul timp, „calul de bătaie” al luptelor politice. Pornind de la cuantumul alocației din PIB și până la organizare, funcționare.
Domeniul sanitar este, astăzi, în fața unui examen major, pandemia de coronavirus dezvăluind întregul potențial al sistemului. Pentru că peste puțin timp va avea loc un eveniment major în viața societății – începutul noului an de învățământ – să încercăm să vedem cum va face față școala pandemiei care deja a afectat serios, cu consecințe negative care se vor acumula în timp, sfârșitul anului școlar 2019-2020. Și așa, fără pandemie, învățământul era adesea crucificat: discipline stufoase, predare învechită, orare supraîncărcate, reforme nu îndeajuns pline de substanțialitate și, mai ales, în unele privințe (relația părinți-cadre didactice-elevi – factorul politic/administrativ etc), interpretabile, cu idei de contestat ș.a.m.d.
Dacă adăugăm la acestea abundența manualelor școlare alternative și funcționalitatea „motorului” reformelor – calitatea cadrelor didactice – avem, probabil, imaginea acestui domeniu fundamental în devenirea societății. Părerile despre el abundă și sunt contradictorii: de la scandaloasa afirmație a eternului și atotștiutorului Traian Băsescu („școala produce niște tâmpiți”) și până la aceia care, evaluând corect relația părinte – elev – profesor, nu ignoră faptul că elevi români se remarcă în școlile apusene. Bineînțeles, ca să duc ideea până la capăt, Băsescu nu se considera… parte a produsului școlii de care aminteam…
Pandemia a complicat foarte mult formatul și conținutul învățământului românesc. Varianta online, modernă de altfel (dar mai potrivită unor zone ca Australia, de pildă, cu întinderi de necuprins), i-a silit pe profesori și, în egală măsură, pe elevi la un efort suplimentar. Mă îndoiesc că, dacă s-ar face măsurători (destul de dificil de întreprins), rezultatele ar fi întru totul pozitive. Ce se va întâmpla în septembrie 2020? Se întrevăd mai multe soluții, toate, de fapt, de avarie: o treime în clasă, cu respectarea distanței fizice și a celorlalte măsuri antiepidemiologice; restul – online. Se vizează și rotația între cei care au fost în clasă și cei care au rămas acasă.
În sfârșit, dacă pandemia nu ne va da pace (și se prevede, în septembrie, un nou val), atunci varianta online va fi singura. Problema școlii în vremea Coronavirusului este atât de preocupantă încât nu puțini vorbesc chiar despre o „catastrofă generațională”. Sunt multe necunoscute: capacitatea școlilor de a avea suficiente săli; dotarea elevilor cu „tehnologia” aferentă; diferențele de la sat la oraș; abilitățile cadrelor didactice și – cea mai grea consecință – diferența calitativă dintre orele de clasă, mai vii, cu posibilitatea lucrului diferențiat, și orele online. Dacă școala argeșeană (Inspectoratul) ia totul în ușor, se înșală. Rămâne deschis și aspectul legal: există o lege care stipulează că învățământul primar, respectiv cel gimnazial și liceal să se încadreze în 20-25, respectiv 30 de ore…

Distribuie pe Facebook