La sfârşitul lunii iulie, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, la prezentarea Strategiei naţionale anticorupţie 2016-2020, despre efectele negative ale „plicului” dat medicilor, afirmând că nimic nu este mai evident că sistemul corupt ucide. „Corupţia ucide şi acest lucru nu este nicăieri mai evident decât în Sănătate”, a declarat Voiculescu, sugerând privatizarea unor servicii medicale. Or, dacă aş şti că privatizarea a tot ce înseamnă sistem de sănătate, inclusiv a serviciilor medicale de urgenţă, rezolvă ceva, aş renunţa la a mai scrie aici despre această problemă. Însă, un asemenea lucru nu-l pot afirma cu certitudine, aşa cum nu poate nimeni să afirme, indiferent dacă este specialist sau nu, fiindcă nu există un studiu de impact pentru o astfel de măsură. Fără îndoială că, pentru modernizarea şi rentabilizarea sa, sistemul de sănătate trebuie reformat. Acest sistem are nevoie de o lege care să-l aducă acolo unde trebuie adus, anume la performanţă şi civilizaţie. Nu în ultimul rând, la încredere. La fel, pentru dezvoltarea sa, economia noastră, în ansamblul ei, are nevoie de sectorul privat. Nu se poate vorbi de o economie de piaţă, de societate capitalistă, fără sector privat. Dar un sector privat care să presupună concurenţă, nu monopol.

Iată de ce problemele ridicate de privatizarea unor sectoare publice de la noi pot fi soluţionate numai printr-o politică prudentă, mai ales că unele dintre aceste domenii sunt constituţional puse la dispoziţia poporului, fără să se urmărească obţinerea unor avantaje materiale de către cineva, indiferent de cine este acesta. Astfel, legea sănătăţii, iniţiată în urmă cu puţini ani de Traian Băsescu şi despre care se vorbeşte şi azi, prevedea unele măsuri de privatizare a serviciilor medicale de la noi, dar a fost retrasă de iniţiatorul ei din cauza protestelor ce au cuprins aproape toate oraşele mari ale ţării. De fapt, ea nu a ridicat probleme neapărat din perspectiva acestei privatizări, aşa cum a insinuat cel care a iniţiat-o, ci, mai ales, problemele acestea au fost determinate de teama oamenilor de o privatizare de monopol a serviciilor medicale. Protestatarii au intuit faptul că principala preocupare a guvernanţilor este impunerea unei politici de monopol şi, ca drept consecinţă, a unor servicii medicale de monopol. Or, monopolul nu presupune concurenţă, ci câştig fără scrupule, lipsă de orice legătură cu valorile unei economii de piaţă.

Prin urmare, „monopolul de piaţă” de la noi ascunde numeroase primejdii şi o serie de artificii. În primul rând, el face să se treacă rapid de la o realitate obiectivă la una subiectivă. De la serviciile puse la dispoziţia clientului la o atitudine de stăpân predestinat a celui care controlează piaţa din domeniul respectiv. De exemplu, fără absenţa monopolului la gaze, la energie, preţul acestora ar fi mult mai scăzut. Mai mult, ce diferenţă este între microbuzul care aparţine „Vulturul Company” şi fostul autobuz, cu care, acum 30 de ani, eu mergeam la liceu, la Piteşti? Nu este aproape nicio diferenţă, pentru că, astăzi, ca şi atunci, este aceeaşi aglomeraţie, aceeaşi lipsă de locuri, aceleaşi probleme pentru călători. Aş putea spune că serviciile oferite de către autobuzele comuniste ar fi totuşi în avantaj în ceea ce priveşte costul biletelor, comportamentul şoferilor, respectarea programării curselor, faţă de serviciile oferite de firma „Vulturul Company”.

De altfel, problema aceasta este enorm de simplă. Cheia adevărului, cheia tuturor adevărurilor stă în obsesia de câştig. Prin urmare, „Vulturul Company” urmăreşte să câştige cât mai mult pe seama celor care apelează la serviciile sale. Neavând concurenţă pe traseul respectiv, evident că pe patronul „Vulturul Company” nimeni nu-l deranjează. El nu este un „vultur” care zboară semeţ peste crestele munţilor, aşa cum încearcă să sugereze posterul de pe maşinile sale, ci, dimpotrivă, este un vultur captiv de obsesia de a câştiga câţi mai mulţi bani. De altfel, toţi cei care deţin monopolul pe anumite domenii economice sunt captivii unor asemenea obsesii. În definitiv, e normal ca patronii să urmărească să scoată profit, dar nu cu preţul umilirii celui care apelează la serviciile lor. Ar mai fi ceva: distanţa dintre Mioveni şi Piteşti ar putea fi parcursă şi cu alte maşini ale altor firme, care asigură transportul călătorilor dintre Conţeşti, de exemplu, şi Piteşti. Mai ales că biletul acestor firme este mult mai ieftin. Dar licenţa pe distanţa Mioveni-Piteşti îi aparţine firmei „Vulturul Company”. Fapt pentru care călătorii se îmbulzesc la uşile maşinilor venite dinspre Conţeşti, şi nu mai e mult până când ne vom confrunta cu vreun accident de proporţii pe ruta Mioveni-Piteşti. Deci şi aici corupţia ar putea să ucidă. În concluzie, cum sunt oamenii, aşa sunt şi firmele lor. Avem de-a face aici cu obsesia unor parveniţi de îmbogăţire rapidă şi cu agonia unor „vulturi” ai interesului personal.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook