În opinia publică s-a conturat ideea că autorităţile cenzurează informaţiile despre morţii infectaţi cu noul coronavirus. O avocată este portavoce a acestei idei. Nu e seară să nu apără la televizor avocata Şoşoacă. Ea ne spune că guvernanţii au făcut întuneric în jurul lor. Şi, drept consecinţă, viaţa noastră se deşfăşoară ca un joc de umbre chinezeşti. Şi am pornit cu toţii, cu strada, cu cafenelele, cu cluburile şi, fireşte, cu guvernanţii în cap, la vânătoare de umbre. Doamna Şoşoacă este convinsă că a dat peste un complot guvernamental. Ea afirmă că moartea actorului Bogdan Stanoevici, infectat cu noul virus, este suspectă. După ce şi-a spus părerea, a urmat tăcerea autorităţilor. Nu a apărut niciun rând în ziare din partea acestor autorităţi. Nicio lămurire şi nicio precizare. Numai zvonuri nebune ce zboară din om în om, din grup în grup. Or, opinia publică aşteaptă din partea autorităţilor un comunicat cu privire la această problemă. Un comunicat liniştitor.

Doamna Şoşoacă nu e nebună! Sigur că există cenzură. Orice luptă presupune şi cenzură. Iar noi ne aflăm în plină luptă împotriva Covid-19. Dar această cenzură a informaţiilor despre cei morţi din cauza infecţiei cu noul virus are cel puţin câteva neajunsuri. În primul rând, zăpăceşte lumea. Cenzura înseamnă taină în loc de lumină şi presupune o atmosferă înfrigurată de bănuieli şi de închipuiri, prielnică tuturor zvonurilor. Apoi, cenzura ne dezarmează în faţa evidenţei, ca să trăim într-o aparenţă de nesuportat. Ea distruge acea frumoasă impresie de unitate dintre oameni, pe care o dă suferinţa comună. Drept care, cenzura despre care vorbeşte Diana Şoşoacă a reuşit să spargă acoperişul casei, lăsându-ne fără vechea siguranţă a unor gânduri şi preocupări obişnuite.

Cel care o controlează este medicul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Acest medic vrea să apere ordinea în ţară cu ajutorul militarilor, în taină şi în întuneric. Nu-i lasă pe oamenii să-şi îngroape morţii creştineşte, în ciuda bunelor sale intenţii. Situaţia aceasta readuce în discuţie viaţa însăşi, fiindcă nu ne mai apare de la sine înţeleasă. Şi astfel, mulţi oameni nu mai pot avea în faţă o imagine normală a acestei lumi, ci, înainte de toate, ei se confruntă cu unele limite ale propriei existenţe. De aici decurge şi neîncrederea multora dintre noi în vaccinul anti-Covid-19, în aşa fel încât, eu însumi mă văd asemenea cuiva care înaintează mascat pe scena vieţii.

 Apoi, s-a vrut stare de urgenţă, urmată de stare de alertă. Stare de alertă cu oameni în uniformă militară. S-a dorit ca guvernanţii să fie sprijiniţi de o instituţie militară care să dea un caracter de ordine tuturor acţiunilor legate de noul coronavirus. Şi apoi, implicarea armatei să fie expresia unei atitudini de autoritate a statului. Dar nu s-a luat în calcul faptul că armata este o instituţie care se foloseşte de cenzură la tot pasul. Nu poţi să vorbeşti despre spiritul militar în condiţiile în care fiecare face sau vorbeşte ce vrea. De aici şi suspiciunea de cenzură în opinia publică. Şi mai e ceva: implicarea armatei în treburile civile dă prilejul acestei instituţii să facă politică. Şi astfel, se ajunge ca militarii să asculte comenzile şi să le gândească. Ascultă, adică se familiarizează cu toate scăderile şi slăbiciunile vieţii politice şi democratice. Comentează, adică discută şi răspândesc în mediul lor, printre camarazii de cazarmă şi de viaţă militară, toate amănuntele mai mult sau mai puţin interesante despre civili.

Rezultatul unei asemenea situaţii, când conştiinţa militară ia parte pentru sau împotriva curentelor de idei din opinia publică, poate fi uneori dintre cele mai fericite. Am convingerea, însă, că nu e bine să întreţinem la militari gustul de a face politică într-o societate democratică. Fiindcă e firesc să se nască pofta de a trece, în chestiuni politice, de la gândire la acţiune. Şi astfel, cenzurarea unor fapte importante pentru societate este o tentaţie prea mare pentru militari. Şi o ambiţie.

Pentru militari, aşadar, e firesc să fie aşa, cenzura e un punct de vedere profesional. Pentru ei, lipsa cenzurii unor fapte înseamnă dezordine, iar această cenzură înseamnă impunerea unui principiu de autoritate. Or, în concepţia politică a democraţiei, autoritatea se naşte din frământări, ea izvorăşte din jocul patimilor omeneşti, confruntări de ideologii etc. Altfel sunt însă obiceiurile militarilor de a impune ordinea şi autoritatea. De ce ne-am mira, deci, că în plină pandemie de Covid-19, când noi înşine îi punem pe militari să facă politică, ne văităm că informaţiile despre cei care mor ca urmare a infecţiei cu noul virus sunt cenzurate? Cenzura este o metodă de conducere militară! Prin hotărârea guvernanţilor de a-i implica pe militari în lupta împotriva Covid, îi îndepărtăm pe aceşti oameni de menirea lor. Miltarul nu îndeplineşte o meserie, el urmăreşte un ideal care-l ajută să rabde nenumărate servituţi ale vieţii militare. Şi idealul militarilor nu este totdeauna unul democratic. Noroc că pe generalii militari actuali îi sperie şi o coadă de mătură, vorba lui Petre Ţuţea, dar ei sunt specialişti în a cenzura informaţiile despre treburile statului.

Distribuie pe Facebook