„Strivit” între două state gigant, China la nord şi India la sud, Nepalul este o republică al cărei nume ne duce cu gândul la expediţii de succes pe Everest ale piteştenilor Marius Gane şi Teofil Vlad.

Şerpaşii nepalezi sunt apreciaţi pentru priceperea lor, iar ţara din munţi ai zice că profită din plin de pe urma unui turism înfloritor. Nu e tocmai aşa. 80% din economia acestui stat e bazată pe agricultură, iar rata şomajului este de 40%.

Într-o ţară aproape de două ori mai mică decât România trăiesc circa 30 milioane de oameni, densitatea fiind foarte mare: 200 de locuitori pe kilometrul pătrat. Prin urmare, înţelegi de ce mulţi nepalezi îşi lasă ţara şi familiile şi vin în România la muncă. Lucrează în special în construcţii şi în industria uşoară, precum o fac şi doi nepalezi angajaţi de trei luni la o firmă de mobilă din Argeş. I-am întâlnit în timpul unei montări a mobilei într-o casă din Piteşti. Săritori, mereu cu zâmbetul pe buze şi ascultători, lucrează şi până la ora două noaptea să termine ce au de făcut. Coordonaţi, de regulă, de un meseriaş român, e un adevărat spectacol să asisişti la munca lor: „open sus” sau „open jos”, „give me burghiul” sau „aşa” sunt cuvinte de bază într-un amestec de română şi engleză care l-a făcut la un moment dat pe meşter să exclame: „Mă înţeleg eu cu voi precum turcul cu pistolul!”.

Câştigă aproape 3.000 lei net lunar şi au venit în România cu gândul că, astfel, vor scăpa de sărăcia apăsătoare de la ei din ţară. Şi uite aşa asistăm la o migraţie perpetuă spre Vest: asiaticii şi unii arabi în România, noi în Occident…

Distribuie pe Facebook