
Piteștenii mai au de așteptat până la pornirea sistemului centralizat de încălzire. Furnizarea agentului termic pentru încălzire va începe atunci când vor fi îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentul în vigoare.
Trei zile consecutiv cu temperaturi sub 10 grade
Potrivit Termo Calor Confort S.A., furnizarea agentului termic pentru încălzire va fi pornită atunci când, timp de trei zile consecutiv, între orele 20:00 și 06:00, temperatura medie a aerului exterior va fi mai mică de 10°C.
Astfel, pornirea încălzirii este condiționată de evoluția temperaturilor exterioare și de îndeplinirea criteriului prevăzut de regulament.
Asociațiile trebuie să verifice instalațiile
Până la pornirea încălzirii, asociațiile de proprietari/locatari sunt atenționate să se asigure că instalațiile interioare de încălzire sunt funcționale și că toate lucrările necesare au fost finalizate.
Verificările sunt importante pentru evitarea eventualelor incidente după punerea în funcțiune a sistemului de încălzire.
Deconectările, interzise în timpul sezonului de încălzire
Totodată, utilizatorilor li se reamintește că, potrivit legislației în vigoare, debranșarea sau deconectarea instalațiilor interioare de încălzire și de apă caldă nu poate fi efectuată în timpul sezonului de încălzire.
Reprezentanții Termo Calor Confort S.A. le solicită, de asemenea, utilizatorilor să își achite obligațiile de plată, conform contractelor încheiate.




























