Da, da, mă tem că de multe ori așa se întâmplă: când instinctele sunt lăsate să urle, morala tace. Și n-o spun acum prima dată, în paginile publicației ”Argeșul”, ci am făcut-o cu peste zece ani în urmă, într-o suită de interviuri ”Către noi înșine”, cu soții Ivaneș, intrigat că tocmai mass-media nu mai știe sau a uitat, de dragul audienței, gramatica de bun simț și a împrumutat-o pe cea a zonelor suburbane. Și, desigur, nu mă refer la ”Argeșul”, cred eu, un ziar serios, echilibrat, ”bine educat”, ci la acea presă care, în loc să cultive ”bunătatea inimii”, ceea ce este pozitiv în noi, exacerbează modelul negativ, îl exhibă pe prima pagină, la ore de maximă audiență. Ca să citească toată lumea, să vadă toată lumea ce grozăvii sunt în stare să facă unii dintre noi!

Trăim cu toții într-o lume grevată, în primul rând, de o criză morală spirituală, o criză de concepție. O lume a demagogiei, ridicată la rang de politică profesată fără nicio jenă. Vorbim de Dumnezeu și condamnăm ateismul marxist, dar continuăm să ucidem în războaie mame și copii în numele unor pretexte pe care, culmea insolenței, autorii le și recunosc, sfidând bunul simț al unei lumi întregi. Continuăm să poluăm planeta, apa, aerul, să producem alimente de care suntem conștienți că sunt nocive.

Sigur că este la îndemâna tuturor posibilitatea de a comite Răul. Depinde de nivelul de evoluție al omului. Religia l-a oprit pe om de la rău, prin mijloacele ei nu întotdeauna ”ortodoxe”. În lumea modernă însă, autoritatea ei s-a redus vizibil. Dincolo de efortul de autoinstruire, probabil lumea are nevoie și de mijloace mai dure. Dar nu cele venite din partea oamenilor pot convinge, ci acelea care vor purta amprenta unei alte dimensiuni. Altminteri, toți factorii sunt importanți. O personalitate puternică, bine cenzurată, rămâne neatinsă de influența unui mediu nociv. O personalitate labilă, influențabilă, își va însuși, din nefericire, mai mult din comportamentul sugerat de mediul în care se dezvoltă, decât de educația de acasă. Este ceea ce vedem în fiecare zi.

Acuzele, aduse de media părinților și școlii pentru evenimente nedorite, întâmplate unor tineri, nu sunt întotdeauna justificate. Copiii, ca și adulții, sunt foarte diferiți ca receptivitate la influența mediului. De aceea, nu sunt de acord cu un model de educație unic, șablon, pe care-l importăm nerumegat de aiurea. Se pare că eșecurile educaționale ale celor pe care vrem să-i imităm ne lasă indiferenți… Eu cred că și permisivitatea în educație trebuie să-și aibă limitele ei, ca și libertate. Nu tot ceea ce trece prin creierul unui individ needucat poate fi permis într-o lume în care fiecare om are și obligații față de semeni, nu numai drepturi. Oricine poate gafa într-o împrejurare oarecare: din neatenție, din necunoaștere, din grabă etc. Se spune pe bună dreptate, că nu poți fi genial în fiecare clipă…

Sunt și studii care arată că la unii indivizi care nu au simțul compasiunii pentru oameni, care ar putea decide cu ”sânge rece” moartea cuiva – cazul studentului care și-a împușcat colegii în țara vecină! – sunt leziuni la nivelul unor zone din creier care ar trebui să cenzureze pulsiunile antisociale. Nu există încă o justiție în acord cu datele biologice ale insului, ci doar cu acțiunile săvârșite. Și nici știința nu este deocamdată capabilă să deducă fără erori toate tendințele comportamentale ale unui om. Este suficient să facem diferența și să optăm pentru ceea ce numim Bine, pentru ceea ce se construiește, nu se distruge.

Referitor la o opinie științifică despre Bine și Rău, despre spiritul gândirii pozitive și negative, nu pot afirma decât ce ne spune fiziologia creierului. Tot ceea ce se înscrie în conceptul de Rău – stres, depresie, frică, mânie, ură, violență – intră în categoria emoțiilor distructive și, cum afirma psihologul american D. Goleman, are un efect nociv, patologic, asupra sănătății omului, mergând până la accidente vasculare cerebrale și cardiace, tulburări psihice, demență, cancer, ca și alte boli, prin reacțiile pe care le declanșează în organsim.

Suntem niște ființe ambivalente, de bună seamă, de vreme ce avem în noi o moștenire și animală, și umană. În trecutul nu prea îndepărat, biologicul era sever controlat și ieșea volens-nolens în relief mai mult în latura umană. Educația de acasă și cultura spirituală ar trebui să impună umanul. Paradoxal, libertatea actuală impune mai degrabă biologicul, că aceasta este moda, importantă de aiurea. În naivitatea noastră, am putea crede că este doar opțiunea unor tineri aflați la vârsta bravării, în drumul de tranziție spre adult. Privită astfel, ne-ar apărea ca o fază firească în evoluția unui tânăr, determinată de impactul hormonilor sexuali asupra receptorilor celulari în momentul pubertății și adolescenței. Acest impact este însoțit frecvent de mari oscilații comportamentale și pulsiuni instinctuale care, deși nu cu aceeași intensitate, se vor continua și-n perioada activă a vieții sexuale. Altminteri, atitudinea societății a oscilat între controlul rigid al acestor pulsiuni orientate doar spre reproducere și permisivitatea exarcerbată.

Or, societatea de consum a sesizat rapid că aici se află o comoară de exploatare financiară, dar și de aservire a insului. De la acest scop și până la crearea cadrului conceptual, precum și a soluțiilor pragmatice, nu a mai fost decât un pas, pe care l-a făcut demult. Aceasta este explicația cultivării trivialului prin media și prin ceea ce se numește cultura postmodernistă. În fiecare clipă din existența noastră, pulsiunea biologică este confruntată cu cenzura socială, morală. Cel mai ilustrativ exemplu este acela al hârtiei care nu ne mai trebuie, să dorim s-o auncăm. Prima dorință este s-o lăsăm acolo unde ne aflăm, în stradă. Al doilea gând este cel aL cenzurii conștiente, morale. Educația primită și normele de conviețuire socială îmi spun că sunt un om civilizat și sunt obligat să respect dreptul la igienă al tuturor semenilor mei și, ca urmare, mă voi abține s-o arunc. Animalul din mine a fost învins de atributul uman, de cele câteva mii de ani de civilizație. Igiena individuală și a colectivităților umane este, cred, prima condiție a civilizației.

În concluzie, se poate spune că un comportament civilizat, indiferent de aspectele implicate, presupune a dispune mai mult decât de inteligență, și anume de înțelepciune. Din păcate, mulți oameni inteligenți au un comportament antisocial. Înțelepciunea presupune bun simț și o finalitate pozitivă dată inteligenței. Căci altminteri și materia este intelegentă, dar la modul în care percepem noi azi materia, spiritul, conștiința, dacă timpul ne va îngădui, ar merita să abordăm și câteva din secretele universului cuantic. Care are și el ”o minte” și, înainte de orice, o conștiință. Se crede că momentul cosmic, prin care vom trece în curând, ne va da posibilitatea de a opta pentru o altă conduită de cunoaștere, o altă gândire, o altă Conștiință. O nouă Spiritualitate!  

Dumitru Constantin DULCAN

Distribuie pe Facebook