La ora actuală, în Argeş nu se găseşte niciun inventar al căminelor culturale. Judeţul e plin de clădiri cu această destinaţie, în care nu se mai organizează, de ani buni, nicio activitate culturală. În mod paradoxal, acest neajuns este „premiat” de autorităţile publice locale care, o dată la patru-cinci ani, în preajma alegerilor, investesc în (aceiaşi) pereţi. 

Lacăte la uşi

Majoritatea căminelor culturale din Argeş sunt închise. În cel mai fericit caz, uşile lor se deschid pentru organizarea de serbări şcolare, nunţi, botezuri, cumetrii sau chiar parastase. Să le punem la socoteală şi pe cele transformate în… cârciumi.

După anul 1990 s-au reabilitat foarte multe cămine din Argeş. Deşi viaţa culturală a satului a cam rămas de… căruţă, autorităţile publice au pompat bani, cu prea mult zel, în această direcţie. Clădiri renovate sau chiar nou-construite, cu lacăte la uşi, găsim în aproape toate localităţile din mediul rural. 

„Păstrarea şi continuitatea tradiţiei româneşti” arată frumos doar pe… hârtie. În realitate, clădirile construite pentru ansambluri, formaţii, coruri sau clase de meşteşuguri sunt închise. Doar un sfert dintre căminele culturale ale judeţului sunt cârmuite de directori. În rest, Dumnezeu cu mila! Acolo unde nu există un şef, grija cheilor o poartă bibliotecarul, administratorul sau un referent din primărie. E şi asta o responsabilitate!

Uşile unor aşezăminte culturale stau cu anii nedeschise. Nefiind folosite, unele imobile s-au degradat şi, la patru-cinci ani, autorităţile decid să reinvestească tot în această direcţie… moartă. Nu sunt puţine cazurile în care căminele reabilitate au revenit la starea jalnică din cauza lucrărilor de mântuială făcute cu milioane de lei din banii statului.

Cauzele dezastrului

Din scriptele fostului Centru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (desfiinţat în anul 2017) reiese că, acum doi ani, Argeşul număra 90 de cămine culturale principale şi 126 de filiale. Lipsa activităţii culturale poate fi corelată cu lipsa şefilor; în jur de 25 de cămine culturale din judeţ au directori. 

Lect. univ. dr. Sorin Mazilescu, fost manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a identificat cauzele care au dus la acest dezastru: dotarea necorespunzătoare a căminelor culturale (unele nu au bănci, nu au sisteme de încălzire, nu au staţii de sunet, nu au spaţii agreabile), mişcarea migratorie şi depopularea satelor, neimplicarea autorităţilor locale, dar şi a cadrelor didactice în viaţa culturală a satelor.

„Comunităţile locale nu mai au ansambluri. Nu mai există nicio deschidere a comunităţii pentru actul cultural de la sate! Nu de puţine ori, primarii sunt traşi de mânecă să sprijine o manifestare organizată în mod voluntar de cei câţiva oameni inimoşi de la sate, care mai desfăşoară activităţi în căminele culturale din Argeş; în general sunt profesori, învăţători sau directori.

În 1989 în Argeş erau 100 de coruri şi peste 100 de ansambluri şi formaţii de dansuri populare, tarafuri, trupe de teatru. Nu era comună din judeţ care să nu aibă două sau trei astfel de mini-entităţi. Odinioară, toţi profesorii aveau, pe lângă norma de şcoală, de coordonat o activitate culturală. După anul 1990, volumul mişcării artistice de la sate a scăzut. Mulţi dintre dascăli sunt, acum, simpli funcţionari publici; nu mai sunt interesaţi de viaţa socială şi culturală a comunităţii”, a constatat Sorin Mazilescu.

Aşa da!

Cămine culturale cu activitate încă se mai găsesc la: Albeştii de Argeş (manifestări coordonate de Cornel Cârstea), Arefu (Cezar Bădescu), Bârla (Voicu Dumitrescu), Băjeşti (Pantazică Nicolae), Bascov (Lorena Toma), Boteni (Mihai Măgureanu), Brăduleţ (Gheorghe N. Tiţa), Călineşti (Ramona Munteanu), Cicăneşti (Dan Paraschiv), Corbi (Claudia Rotaru), Domneşti (George Baciu), Hârseşti (Loredana Costache), Mioarele (Cezar Neacşu), Mozăceni (Petre Călugăru), Priboieni (Cristi Duinea), Rociu (Ioana Neagoe), Ştefan cel Mare (Florenţa Zgâea), Valea Danului (Dan Gherasimescu) şi Vlădeşti (Ion Stroe). Şi la Ţiţeşti e o emulaţie culturală, la clasa coordonată de vestitul meşterul popular din Nucşoara, Ion Rodoş. În rest e… tăcere.

Distribuie pe Facebook