Mai multe ţări occidentale au legalizat eutanasia. E vorba despre persoanele aflate în faza terminală a vieţii, care, pentru a scăpa de chinurile unor boli cumplite, preferă să-şi curme suferinţa. O temă care-i preocupă şi pe români, părerile fiind pro şi contra. Ce rol joacă aici Biserica? Dar în cazul transplantului de organe? Câteva lămuriri duhovniceşti ne aduce părintele prof. univ. dr. Constantin Onu.
– Părinte, care este punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române în privinţa eutanasiei?
– Viaţa omenească, atât în sens creştin şi duhovniceasc, cât şi în sens biologic, este un dar al lui Dumnezeu. Pentru că ea vine de la Dumnezeu, stăpânul ei absolut este Dumnezeu însuşi. Fie că este activă sau pasivă, eutanasia este şi rămâne un act împotriva lui Dumnezeu!
– De ce omul nu poate dispune de viaţa sa în cazul unui sfârşit inevitabil în chinuri groaznice? Care ar fi temeiul biblic al opoziţiei Bisericii Ortodoxe?
– În cazul în care sfârşitul biologic al unei persoane este iminent, nu avem dreptul să-i grăbim acest sfârşit prin eutanasie. Iubirea de aproapele nu constă în curmarea vieţii cuiva din milă pentru a-l scăpa de dureri, ci a-l ajuta să suporte durerea până în clipa când se va preda lui Dumnezeu, moment care trebuie să rămână rezultatul unui proces natural. Scopul medicilor este de a fi în slujba vieţii până la capătul acesteia.
– În unele ţări occidentale a fost legalizată eutanasia, dând cetăţenilor dreptul la sinucidere asistată. România va fi acuzată că rămâne „încremenită” în principii învechite…
– Creştinismul respinge orice acţiune prin care s-ar încerca ridicarea vieţii. Societatea umană evaluează însă, fără a ţine cont de valorile creştine promovate de Biserică. Aşa se explică faptul că, alături de punctul de vedere creştin cu privire la respectul faţă de viaţa, s-au dezvoltat şi alte atitudini faţă de viaţa umană, încât a apărut o adevărată cultură a morţii.
– Să înţelegem că Biserica Ortodoxă se opune şi transplantului de organe?
– Transplantul de ţesuturi şi de organe este una din formele de vârf ale practicii medicale, care transformă suferinţa în nădejde pentru mai multă viaţă. Este o performanţă a ştiinţei şi a practicii medicale pe care Biserica o binecuvântează atâta vreme cât prin transplant se redă viaţa normală unei persoane, fără însă a i-o ridica alteia: nimeni nu trebuie ucis ca să trăiască altcineva!
– Preoţii fac propagandă pentru donarea de sânge şi îndeamnă enoriaşii la acest gest. Dacă ar promova donarea de organe, ar fi salvate multe vieţi. Dar totuşi nu o fac. Nu vor fi răspunzători la Judecata de Apoi pentru binele pe care nu l-au săvârşit?
– Campania privind salvarea de vieţi prin donarea de sânge continuă conform protocolului dintre cele două instituţii, adică Patriarhia Română şi Ministerul Sanătăţii, astfel încât criza de produse sanguine cu care se confruntă spitalele să fie măcar atenuată. BOR este alături de suferinţa celor care au nevoie de un suport pentru viaţa cum este sângele uman. Când vă există o binecuvântare pentru un alt mod de a ajutor, preoţii vor face ascultare.
– Dacă un creştin decide să-şi vândă un rinichi pentru a asigura hrana copiilor săi, e considerat păcat sau dimpotrivă o faptă bună, pentru că salvează un om?
– Suntem martorii unui comportament al omului care are impresia că îi este permis totul. Traficul de organe umane este o problemă de maximă gravitate şi cât se poate de reală. Sărăcia, disperarea unora de a trăi şi a altora de a face bani duc la acest comerţ sinistru. Omul lui Dumnezeu nu va accepta acest comerţ prin care el însuşi îşi riscă viaţa.
– Dacă avem pe cineva din familie în moarte clinică, să ne dăm acordul pentru a i se lua organele bune, întru salvare altor vieţi?
– Părintele Cleopa spunea că fapta este ca şi omul. Are suflet şi trup. Trupul e fapta în sine, iar sufletul este scopul cu care o facem. Dumnezeu se uită mai ales la sufletul faptei, adică la scopul ei. Dragostea faţă de cineva trece dincolo de mormânt. De aceea, putem să ne manifestăm dragostea şi sub forma donării unui organ, în scopul salvării vieţii celui apropiat al nostru, ameninţat cu moartea. Acest lucru este înduioşător, mai ales când e vorba de situaţia în care mama sau tata îşi donează un organ copilului său. Este ca şi o continuare a procesului început odată cu conceperea şi naşterea sa. Dacă i-a dat viaţă, cum să nu-i dea un mădular necesar menţinerii vieţii? De asemenea, donarea de sânge este un „transfer de viaţă“, care uneşte vieţile celor care oferă şi primesc sânge. Însă dacă scopul primar al acţiunii de transfer sau transplantare este agonisirea de câştig, atunci actul îşi pierde din semnificaţia sa altruistă.
– Când vor învia morţii, un om de la care au fost prelevate toate organele, cum va mai fi „alcătuit”?
– Scriptura afirmă că la Învierea cea de obşte trupurile noastre vor fi duhovniceşti, nestricăcioase, luminate, nemuritoare. Mântuitorul vorbeşte despre aceste calităţi ale trupurilor: Atunci drepţii vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. De asemenea, Sf. Ap. Pavel spune: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea (I Cor. 15, 50). Sf. Grigorie de Nisa, referindu-se la calitatea corpurilor omeneşti la Învierea de obşte, a afirmat că „dacă acum pare că putem vedea sufletul prin trupurile oamenilor, la înviere vom vedea trupurile prin sufletele lor“. Trupurile vor fi transfigurate, spiritualizate şi vor avea calitatea nemuririi. De aceea, primordial nu va fi trupul, ci identitatea duhovnicească a persoanei umane.
– Credeţi că s-ar impune organizarea unui referendum naţional pentru a fi întrebat poporul dacă acceptă eutanasia?
– „Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui.” (Psalm 32, 12). Dacă porunca lui Dumnezeu este să nu ucizi, ce rost ar mai avea un referendum?

Distribuie pe Facebook