
Actualizare: Reluarea circulației este estimată după ora 12:30.
Accident rutier produs de o autocisternă încărcată cu aproximativ 31 tone benzină, care s-a răsturnat pe lateral, parțial, în afara părții carosabile pe Drumul Național 7.
Potrivit primelor date furnizate, există scurgeri de combustibil, pe la capacele de umplere amplasate la partea superioară a acesteia. Scurgerile sunt vizibile, fiind solicitate două recipiente (tip cub) pentru captarea acestora. Șoferul autocisternei s-a autoevacuat înainte de sosirea forțelor la locul evenimentului. Bărbatul este conștient, cooperant și prezintă multiple traumatisme. A fost preluat de paramedici și transportat la spital. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers. În apropierea locului accidentului nu ar fi locuințe.
Forțele de intervenție asigură măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor, evacuarea șoferilor blocați în trafic din cauza evenimentului produs, realizând și un perimetru de siguranță.
La fața locului acționează 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială CBRN, 1 autospecială de hidroperforare, 2 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă și 1 autocamion de intervenție cu bazine pentru captarea scurgerilor de benzină (2 cuburi).
Știrea inițială
Un eveniment rutier s-a produs în cursul zilei de 19 iunie pe DN7, în comuna Cotmeana, după ce o autocisternă care transporta combustibil s-a răsturnat parțial pe partea carosabilă.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în urma incidentului au rezultat scurgeri de carburant pe șosea, motiv pentru care traficul a fost oprit temporar pentru desfășurarea intervenției în condiții de siguranță. Șoferul autocisternei a fost rănit.
La fața locului au intervenit pompierii cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială de hidroperforare și un echipaj CBRN, specializat în gestionarea situațiilor care implică substanțe periculoase.
Trafic deviat în zonă
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu și cei ai Serviciului Rutier Argeș sunt la fața locului pentru verificări și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Conform Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, circulația pe DN7 Pitești – Râmnicu Vâlcea este oprită temporar, iar traficul urmează să fie deviat pe DN7C.



























