
Reprezentanții Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au făcut precizări după apariția în spațiul public a informațiilor despre Ion Negoescu, preotul din comuna Mioarele care apare în dosarul în care este vizat Călin Georgescu.
Potrivit sursei citate, Ion Negoescu este cleric al Eparhiei și slujește ca preot misionar la Parohia Mățău de Sus, din comuna Mioarele. Activitatea sa misionară este desfășurată benevol din punct de vedere financiar, fără să existe un contract individu al de muncă încheiat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
De ce apare Ion Negoescu în dosarul DIICOT
Dosarul are la bază plângerea omului de afaceri Răzvan Leu, care susține că ar fi fost înșelat cu 1,1 milioane de euro în legătură cu o presupusă linie de credit de aproximativ 6 milioane de euro.
Potrivit informațiilor din denunț, Ion Negoescu ar fi fost implicat în legătura dintre Răzvan Leu și Călin Georgescu. Leu susține că l-ar fi întâlnit pe Georgescu, care i l-ar fi prezentat ulterior pe Ionel Rusen drept un om de afaceri capabil să intermedieze obținerea finanțării.
DIICOT investighează în acest dosar infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Reprezentanții Arhiepiscopiei precizează însă că, potrivit informațiilor publice disponibile la acest moment, Ion Negoescu a fost audiat în calitate de martor.
Preot în Mioarele și fost polițist
Ion Negoescu este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, specializarea Teologie Pastorală. Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei, la momentul solicitării hirotoniei, în anul 2023, acesta își încheiase raporturile profesionale cu instituțiile la care fac referire informațiile apărute în presă.
Anterior, Negoescu a lucrat în structurile Poliției și s-a ocupat inclusiv de documentarea unor infracțiuni economice.
Ce spune Arhiepiscopia despre situația juridică
Reprezentanții Arhiepiscopiei susțin că instituția a aflat despre situația juridică a lui Ion Negoescu din presă.
Aceștia precizează că, în cazul în care pe parcursul cercetărilor Negoescu va dobândi o altă calitate procesuală, va fi inițiată, potrivit competențelor, o cercetare internă privind statutul și conduita sa clericală.
Totodată, subliniază totodată că situația cercetată îl privește pe Ion Negoescu în nume personal și nu are legătură cu activitatea sau responsabilitățile instituționale ale Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Instituția precizează că respectă activitatea organelor judiciare și nu formulează aprecieri asupra fondului unei cauze aflate în curs de cercetare.




























