
În această dimineață, pompierii de la Secția Costești au intervenit cu două echipaje, alături de o ambulanță SAJ, în cazul unui accident rutier produs în orașul Costești, pe strada Necșulești.
Din primele informații, un ATV a intrat într-un gard.
Victimă politraumatizată, transportată la spital
În urma impactului, a rezultat o victimă conștientă, politraumatizată. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor și de înlăturare a oricărui pericol.
Cum s-a produs accidentul
Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, accidentul s-a produs în jurul orei 07:00, pe raza comunei Buzoești, pe strada Viilor.
Un tânăr de 25 de ani, din Buzoești, aflat la volanul unui ATV, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă ușoară la stânga, pierzând controlul direcției și intrând în coliziune cu gardul unei gospodării.
Fără permis și cu dosar penal
În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Mai mult, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente.
























