Urmărire pe autostradă. Discretă, ca de obicei. Unui băiat de la Servicii i se pare suspect un TIR care transporta o formă curioasă, metalică, asemănătoare unei ogive nucleare. Nu-i a bună, se gândește el și cere instrucțiuni. Pare a fi carcasa unui obiect militar. „Urmărește-l”, primește ordin. Și o face, cum a făcut și cu regele Mihai. Transportul i se pare tot mai suspect când mașina virează spre Curtea de Argeș, apoi continuă drumul pe Transfăgărășan.

Susține urmărirea, frământat de gânduri. Ajuns la km 102, TIR-ul trage pe stânga și descarcă mamutul într-o poiană vecină cu Biserica „Sf. Ilie”. E clar, se gândește, în treaba asta e amestecat ÎPS-ul. Și se pune pe pândă. A doua zi dimineața, cineva aduce doi iepuri și-i bagă într-o cușcă din vecinătatea sfântului lăcaș. Nu trece mult și altcineva aduce o pereche de porumbei. Măi, să fie, ÎPS s-a hotărât să facă o crescătorie de animale și de păsări, în loc să se roage lui Dumnezeu, să ne mai pricopsească pe mulți cu câte o proză de mare calibru. Și rămâne la pândă să vadă ce se întâmplă cu ”obiectul” care fusese amplasat pe o platformă de beton.

Din timp în timp sosesc perechi după perechi de păsări și animale, unele aduse din toată lumea. Nu mai rabdă, își ia inima în dinți, se prezintă Înaltpreasfințitului și-i cere lămuriri. Care, mucalit, îl invită la o cafea, în biblioteca mănăstirii și spune că a avut un vis. ”Lumea s-a păcătoșit rău, iar Domnul, prin arhanghelul Mihail, mi-a poruncit să construiesc o arcă și să salvez ce mai merită salvat. Cum? Cum m-o duce capul. Am recitit Cartea Genezei, unde se spune cum a construit Noe o arcă. Din ”lemn gofer”, lungă de 300 de coți, lată de 50 de coți și înaltă de 30 de coți. În care să ia ”din fiecare animal câte o pereche, din păsări șapte perechi și să le ducă pe arcă”. Așa că ‒ își continuă arhiepiscopul spovedania ‒ m-am apucat și eu să adun câte ceva din viețuitoarele pământului. Mai greu cu arca, fiindcă nu mai e vorba de un potop, ci de un virus. Un Covid. Periculos, tot mai periculos! Dacă nu reușim să-l biruim cu vaccinul, ăsta ne mănâncă nu doar trupul, ci și sufletul.”

Și uite așa, gândind ca părintele Galaction că ”viața e o dumnezeiască și nepricepută algebră”, părintele Calinic s-a apucat să construiască o rachetă. Cât mai încăpătoare, cu care să ne mutăm pe o altă planetă, soră cu Pământul. Unde să găsim și apa curată, și aerul curat, și omul mai puțin ticăloșit. Dacă nu suntem în stare să păstrăm minunea asta de Pământ. N-are el toate cele de trebuință, dar va folosi un calculator cu imprimantă 3D și așa crede că va rezolva problema. Cu racheta în loc de arcă! Întrebarea, care-i dă ocol zi și noapte, este: cine merită să fie salvat? Pe cine urcă în rachetă? Sigur, un om bun și o femeie bună, poate chiar mai mulți. Dar el nu e Dumnezeu, să hotârăscă cine trebuie mântuit. Cum a hotărât Domnul, când l-a ales pe Noe cu femeia lui și cei doi copii. Grea dilemă pentru slujitorul Domnului, în lumea asta în care vorbim, râdem și plângem, ne jelim, iubim și, unii, chiar mai credem și-n Dumnezeul tuturor văzutelor și nevăzutelor. Dar tot mai puțini!

Revenind cu picioarele pe pământ, și eu, și omul de la Servicii ne întrebăm cât adevăr și câtă imaginație este în mitul ăsta. În care a apărut salvator curcubeul, după ce s-a potolit ploaia, ca semn al lui Dumnezeu că nu va mai pedepsi lumea cu un nou potop. N-o mai pedepsește cu potop de apă, că și apa am tulburat-o rău, ca și aerul. Probabil nici cu războaie, că ÎPS nu le mai vede posibile pe cele clasice. Dar iată că, poate supărat, acum ne încearcă cu pandemia. Căreia omenirea speră să-i facă față cu noile vaccinuri. Că lumea nu mai crede, toată, nici în vaccinurile astea. Colonelul dr. Gheorghiță zice că intenția de vaccinare este totuși în creștere, cam spre 50%. Nu-i puțin? Specialiștii recomandă vaccinarea a 70% din omenire. Dacă vrem să salvăm viața omului pe Pământ. Câte nave ne-ar trebui? Matematic vorbind, fără număr.

Urmărind frisonat buletinul Covidului, mă întreb totuși când va fi sfârșitul lumii, când toți vom fi chemați la Dreapta Judecată, după Biblie. Sau nu va mai fi niciun fel de sfârșit, dacă oamenii își vor da mâna, se vor înțelege unii pe alții, salvându-se astfel nu doar pe ei, ci și pământul, și apa, și aerul. Și sufletul nostru după care Domnului i-a părut rău, așa de rău că s-a hotărât să… distrugă tot ce crease până atunci. Adică, până la potop! Ce se va întâmpla mai departe, din păcate, nu scrie nici în carte. Dar, mi se pare mie, lucrurile-s destul de limpezi. Dacă suntem de acord că homo sapiens este înzestrat cu destulă inteligență. Ca să nu apese pe butonul roșu. Fie de la arma atomică ‒ după unii, Moscova ar avea peste 6.000 de ogive nucleare, iar Washingtonul, puțin peste 5.000 ‒ fie de la cel îndreptat contra naturii. Ca să nu zic a lui Dumnezeu, cum se făloșesc unii.

P.S. Parcă-mi vine să-l rog pe ÎPS să-mi facă și mie loc în bidiviul nărăvaș croit la km 102. Dar apoi mă răgândesc. Mai sunt atâtea de făcut pe lumea asta.

Distribuie pe Facebook