Când lumea se va trezi la realitate – dacă se va trezi – va fi prea târziu! Cei care vor spune adevărul vor fi blamați de „marea turmă”, primind oprobiul majorității. Fake-news-ul va lua o formă fără precedent, ca formă de manipulare a maselor.

Dacă ați prins editorialul de luni, bănuiți, desigur, că-i vorba despre profețiile pe care le adunasem sub titlul „Șase luni de Covid”. Un scenariu în cinci etape ale crizelor globale generate de Covid-19 și despre reprogramarea planetei noastre. Despre direcția spre care se îndreaptă lumea după pandemia declanșată de coronavirus. Născut pe cale naturală, ori „scăpat” din laborator.

Dar, să fiu cinstit, ca un jurnalist local ce sunt, pe mine nu mă interesează neapărat ce se va întâmpla mâine la scară planetară. Și nici ce va fi peste 15-20 de ani, cum se ițesc să demonstreze teoretic profeții care susțin că această criză medicală este momentul pentru liderii mondiali de a instaura o nouă orânduire social-economică. Mă interesează mai degrabă cum se va derula în continuare afacerea mea și a vecinului meu, a piteșteanului și argeșeanului, a românului. Acum, și după 15 mai, în starea de alertă și, apoi, în starea normală a vieții la care dorim să ne întoarceam cât mai degrabă.

Am stat de vorbă cu un modest proprietar de firmă care a pornit o afacere pentru a-și putea hrăni familia, nu să dea lovitura și să câștige bani cu nemiluita. „D-le, îmi spune cu năduf, am primit banii de șomaj tehnic, după ce am trimis acasă cei câțiva angajați, dar aproape jumătate au fost luați înapoi sub formă de impozit. Am închis pe 15 martie, am pierdut toată marfa pe care o aveam, fiindcă era perisabilă. Acum, președintele, guvernul vin și spun că putem să redeschidem afacerea. Păi, eu unul n-o mai pot deschide în condițiile astea. Să zicem că am o afacere de tip Horeca, că mă ocup de un restaurant. Dacă deschid, fie și peste o lună, și o să am grijă să așez clienții la distanța corespunzătoare neinfectării cu coronavirus, cu mănuși, cu mască, dezinfectant ș.a.m.d. Omul vine, se așază la masă, dar cum se va simți oare când va fi primit ca la spital? Că la restaurant, principiul este că merge să se simtă bine, nu? Mai mult, un comesean strănută, tușește. Vecinii de masă, ceilalți clienți vor intra în panică. Este infectat cu Covid-19? Se va declanșa ancheta epidemiologică, cu tot cortegiul de proceduri, de belele. Teste, izolare, carantină etc. Păi, așa ceva nu se poate! Eu, unul, sunt hotărât să nu deschid până nu se vor stabiliza lucrurile. Până guvernul se va hotărî să devină partenerul meu, să vină aproape de mine, să fie părtaș și la câștig, dar și la paguba pe care, după șomajul tehnic acordat, vine să mi-o pună doar mie în spinare. Să fie și el parte la achitarea salariilor, a chiriei, a facturilor de curent, gaze, a impozitelor.”

Mai sunt câteva zile și vom intra în starea de alertă.

Da, vom fi cumva bucuroși că am scăpat de starea de urgență, de declarații, de statul în casă, dar, dincolo de obligația de a purta mască – nu asta ar fi o problemă! – chestiunea este că acum trebuie să intre în alertă afacerile. Ne vom teme, în primul rând, de virusul ucigaș, ne vom teme că nu va mai avem loc de muncă și, implicit, că nu vom mai avea ce pune pe masă. Trăim, de vreo două luni de zile, o senzație stranie de sfârșit al vremurilor. O iminență biblică a trompetelor care sună Judecata de Apoi. Cum au trăit-o la vremuri de restriște și bunii, și străbunii noștri. Și? Ce-i de făcut? Păi, vorba colegului meu, Ghiță Popescu, Dumnezeu să-l ierte că s-a dus pe lumea ailaltă: „De-aia te-am ales director, să faci tu ce știi că trebuie, dacă e la greu”.

Așa vin și eu să spun acum președintelui, guvernului. Timpul de veghe, de așteptare a trecut. A venit vremea nu să așteptăm trompetele Ierihonului, ci o politică înțeleaptă de a grădinări țara după furtuna care a făcut prăpăd. Și care n-a trecut. Iată, a dat Dumnezeu de a și plouat. Să ieșim cu toții la plantat. Dar nu doar roșii și busuioc, ci și măsuri eficiente și înțelepte, menite să relanseze viața economică și socială. Să nu mai pozăm unii în îngeri, iar pe ceilalți să-i demonizăm. Să redevenim prietenii adevărului în posesia căruia am fost cândva. Dacă nu noi, părinții ori bunicii noștri. Prietenii adevărului și, mai ales, solidari. Noi cu statul, căruia-i plătim impozite și amenzi. Și statul cu noi, dacă vrea să mai aibă contribuabili.

Distribuie pe Facebook