
Echipele Serviciul Salvamont Vâlcea, împreună cu salvamontiștii din cadrul serviciului Salvamont al Primăriei Brezoi, au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical unui motociclist din Cehia, accidentat în zona Munții Latoriței.
Potrivit informațiilor transmise de salvatorii montani, intervenția a fost declanșată după ce turistul străin a suferit un accident în timpul deplasării cu motocicleta pe un traseu din zona montană, dificil accesibilă.
La fața locului au fost mobilizate echipe mixte de salvamontiști, care au reușit să ajungă rapid la victimă, să îi acorde primele îngrijiri medicale și să stabilizeze starea acestuia până la evacuare.
Motociclistul a fost preluat în siguranță și transportat către o zonă accesibilă echipajelor de intervenție, urmând să fie evaluat medical de personalul specializat.
Autoritățile nu au transmis, deocamdată, detalii suplimentare privind gravitatea rănilor suferite. Vom reveni cu detalii.

























