Primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, este unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai Unirii Basarabiei cu România. Edilul este un patriot în cel mai adevărat sens al cuvântului, iar acţiunile sale din ultimii ani au demonstrat din plin acest lucru. Iar cum duminică este Ziua Naţională, ziua Marii Uniri, Virgil Baciu a pregătit în localitatea pe care o păstoreşte o suită de evenimente speciale care să marcheze momentul.
„1 Decembrie la Corbi – sărbătoreşte alături de noi Ziua Naţională a României, în faţa Primăriei Corbi. Începând cu ora 12 vă aşteptăm cu mic, cu mare să participaţi la Parada tradiţională de 1 Decembrie şi Hora Unirii. Anul acesta ne propunem să ne strângem în jurul ceaunului pentru a sărbători Ziua Naţională în stil tradiţional românesc împreună cu gazda locală – Pensiunea „Vila Domnească”. Vă aşteptăm cu drag!”, le transmite concetăţenilor săi primarul Virgil Baciu.