# Cu ajutorul jocurilor, elevii descoperă ce meserie li s-ar potrivi
„Career Bus” este un proiect pentru elevii din ciclul gimnazial conceput ca un autobuz educaţional interactiv, care călătoreşte prin satele şi oraşele mici ale României, pentru a le oferi copiilor ateliere de orientare în carieră. Cu ajutorul experienţelor multimedia şi a jocurilor, elevii descoperă ce meserie li s-ar potrivi şi cum să-şi transforme pasiunea în realitate.
În această săptămână, „Career Bus” are în traseu trei localităţi din Argeş.
„Autobuzul carierelor” a ajuns deja la Şcoala „Nanu Muscel” Câmpulung (luni), astăzi zăboveşte la Şcoala Valea Pravăţ, iar vineri poposeşte la Şcolile „Petre Ţuţea” Boteni şi „Oprea Iorgulescu” Câmpulung.
Proiectul dezvoltat de „Iceabreaker” şi Şcoala de valori este susţinut de „Holcim” România.
200 de şcolari argeşeni din clasele a VII-a şi a VIII-a participă la activităţile caravanei dezvoltării personale şi profesionale. Trainerii proiectului îi ajută pe copii să îşi dea mai bine seama ce vor să facă şi îi ghidează către alegeri corecte, echilibrate şi potrivite pentru viitorul lor. „Holcim” le oferă elevilor posibilitatea de a vizita fabrica de ciment din Câmpulung şi de a deveni practicanţi, ulterior, după alegerea liceului potrivit.
Anul trecut, „Career Bus” a avut un parcurs de peste 1.500 km în România şi a ajuns la aproximativ 3.000 de elevi din Piteşti, Bucureşti şi Ploieşti.