Alexandru Mihăilescu, de 40 de ani, din Ştefăneşti, cunoscut şi ca „Alex copil bătrân” sau „Alex Santiago”, finul fostului fotbalist Adrian Mutu, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în regim privativ de libertate pentru comiterea infracţiunii de trafic de cocaină în formă continuată.
Decizia, pronunţată de instanţa de fond, nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Arestat preventiv în prima fază a cercetărilor, bărbatul a fost plasat în arest la domiciliu, situaţie care va fi menţinută până la soluţionarea definitivă a cauzei. Instanţa a mai dispus ridicarea sechestrului instituit asupra unui Mercedes şi a sumei de 3.100 euro, dar a menţinut sechestrul asigurător pentru 3.850 de lei ridicaţi de la împricinat în scopul recuperării sumelor de bani folosite la efectuarea cumpărărilor autorizate de droguri, provenite din fondurile speciale ale DIICOT.
Flagrant la mall
Vă reamintim că, pe 6 februarie, bărbatul a fost prins în flagrant de procurori DIICOT şi ofiţeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti în parcarea mall-ului VIVO! când îi vindea circa trei grame de cocaină unui investigator sub acoperire. Pentru probarea activităţii infracţionale, anchetatorii au efectuat două percheziţii la Piteşti şi Ştefăneşti, la locuinţele deţinute de suspect. Acolo au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 20 grame de cocaină, trei telefoane mobile, 3.950 lei şi 3.100 euro, precum şi ustensile susceptibile a fi fost folosite la porţionarea stupefiantelor.
Monitorizat doi ani
Monitorizarea lui Alexandru Mihăilescu a început pe 5 aprilie 2017, când la DIICOT Piteşti a fost înregistrat un denunţ prin care procurorii erau informaţi că bărbatul se ocupă cu traficul de cocaină în Curtea de Argeş, Piteşti şi Bucureşti, activitate în care era ajutat de alte două persoane. Anchetatorii au introdus în anturajul suspectului un investigator sub acoperire.
Pe 14 ianuarie, acesta s-a întâlnit prima dată cu traficantul în parcarea de la VIVO!, iar de aici au plecat cu maşina lui Mihăilescu spre Ştefăneşti. La blocuri, investigatorul a scos de la un ATM suma de 1.400 lei, cu care a cumpărat trei doze conţinând 1,70 grame cocaină.
Pe 23 ianuarie, cei doi s-au întâlnit din nou în acelaşi loc, de unde ofiţerul sub acoperire a cumpărat alte 2,65 grame cocaină contra sumei de 1.950 lei.
A treia întâlnire a avut loc pe 30 ianuarie la un cazinou din centrul Piteştiului. Au mers tot cu maşina lui Mihăilescu pe traseul Calea Bucureşti-Podul Viilor-Autostrada A1 spre Vâlcea, iar la Bascov şoferul a tras pe dreapta şi ofiţerul Antidrog a cumpărat încă patru doze conţinând 1,92 grame cocaină pentru suma de 1.900 lei.
Aşa cum deja v-am informat, pe 6 februarie s-au întâlnit din nou, ocazie cu care Alexandru Mihăilescu a fost prins cu drogurile asupra sa şi a ajuns după gratii.