Dacă punem o întrebare de interes public mai multor oameni, vom vedea că avem de-a face cu două atitudini fundamentale: a celor interesaţi de problema noastră şi a celor lipsiţi de un asemenea interes. Drept care, de problemele publice nu este preocupată toată lumea, nu numai în chip activ, dar nici cel puţin în chipul cel mai vag cu putinţă. De asemenea, există oameni pe care îi interesează numai un anumit aspect al chestiunilor publice, nu opinia publică în general. La fel, când omul este pus în faţa unei chestiuni precise de conştiinţă publică, atunci el se eschivează, amânând sau abţinându-se de a avea o atitudine clară şi hotărâtă. Însă cu cât o anumită chestiune angajează mai mult conştiinţa publică, cu atât numărul celor interesaţi este mai mare. De aceea, un interes public porneşte de la o idee, de la o atitudine, de la un sentiment colectiv. Este şi cazul „Monografiei comunelor din Argeş”, care a pornit de la o idee şi s-a transformat într-un proiect la care redactorii ziarului „Argeşul” au lucrat în Anul Centenarului.

Prin urmare, în Anul Centenarului, redactorii de la „Argeşul” au fost nu numai oameni de presă, ci şi adevăraţi sociologi, ei mutând redacţia în teren. La intersecţia celor două atitudini a stat pregătirea profesională a celor care au lucrat la schiţele monografice, aplicând în documentarea jurnalistică principiile ştiinţifice ale sociologiei. Şi astfel, am constatat că satele noastre au depăşit de mult maniera de a scorni o vorbă, pentru ca oamenii să-şi petreacă vremea cu ea. Sursele moderne de informare au pătruns adânc în lumea satului, iar monografia noastră scoate în relief rolul pe care îl au mijloacele de informare în viaţa unei comunităţi rurale, faptul că presa are şi o componentă sociologică. Ţăranii noştri nu mai fac dintr-un caz particular unul general, ei au învăţat să culeagă mai multe informaţii pentru a ajunge la o concluzie.

În comunităţile rurale, aşadar, „gura satului” nu mai este cea din trecut, astăzi este chiar mai puternică decât doctrinele politice ce se vehiculează în sat. Iar dacă noi suntem obişnuiţi cu ceea ce se întâmplă la oraş din punct de vedere politic, la sat un om politic bun trebuie să fie un gospodar bun. Cei aproape treizeci de ani de democraţie arată cu prisosinţă cât de uşor se pot naşte curentele de opinie publică în oraşele mari ale ţării şi cât de repede dispar ele, pentru a fi înlocuite cu alte curente de opinie în funcţie de interesele de moment. Or, în comunităţile rurale, convingerile oamenilor sunt mult mai stabile. La sat doctrinele politice sunt înlocuite de oameni. Şi nu e vorba de oameni în general, ci de cei mai buni gospodari.

În întocmirea „Monografiei comunelor din Argeş”, jurnaliştii noştri au înţeles că identitatea unei localităţi rurale este dată de câteva instituţii publice, precum şcoala, biserica, dispensarul, şi de câteva figuri reprezentative, care, datorită intensei experienţe comunitare, acumulează, păstrează şi transmit mai departe valorile comunităţii, toate acele valori care susţin mediul social. Din această pricină, ei sunt agenţii de închegare a unei identităţi comunitare, de rodire a unei „guri a satului”, obiective şi serioase. Astfel de oameni sunt creatori de viaţă socială.

Un exemplu este domnul profesor Ion Mateescu, care ne-a dat informaţii deosebit de preţioase despre comuna Vultureşti.

Drept care, dacă nimeni nu ar participa la manifestări culturale, dacă nimeni nu ar merge la întâlnirile cu ocazia unor sărbători laice sau religioase, dacă nimeni nu s-ar ruga la biserică etc., fenomenele acestea ar dispărea cu desăvârşire. Oamenii care participă la manifestările comunităţilor noastre locale sunt figuri reprezentative în tot ceea ce priveşte cultura, viaţa comunitară. Şi ceea ce nu se ştie de majoritatea orăşenilor este faptul că opinia noastră publică îşi are rădăcinile în „gura satului românesc”, iar politicianul care le anticipează şi le defineşte este cel care va câştiga alegerile.

Pe de altă parte, noi am fost conştienţi şi de faptul că în aceste localităţi sunt şi oameni care, din motive foarte diferite (bătrâneţe, invaliditate, sărăcie, indiferenţă etc.), au un contact sărac cu comunitatea respectivă. Ei au relaţii sociale puţine (neamuri puţine, prieteni puţini, nevoi puţine) şi manifestă o lipsă de interes pentru viaţa socială (administraţie, politică, educaţie, cultură etc.), ducând o viaţă mai mult izolată. „Monografia comunelor din Argeş” nu i-a uitat şi i-a consemnat în paginile ei. Drept care, nu trebuie să se înţeleagă că iniţiativa noastră de a scrie o astfel de monografie face parte dintr-un nou poporanism, curentul social-politic de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care considera masele ţărăneşti drept elementul de bază al naţiunii şi factorul hotărâtor în crearea culturii naţionale. În „Monografia comunelor din Argeş” sunt prezentaţi oameni de valoare, gospodarii satelor argeşene, tocmai pentru ca ei să nu fie uitaţi de cei „de sus”. Căci numai împreună alcătuim o naţiune, numai împreună noi avem un rost superior de a fi, rost închinat Centenarului Marii Uniri. Totodată, această monografie este şi o replică dată presei exclusiv comerciale, scrisă de nişte mercenari ai condeiului care servesc orice cauză de natură politică sau nu.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio