În copilărie, adolescenţă, tinereţe şi până la vârsta pe care o am la acest moment, n-am fost niciodată luat de valul celor ce-mi erau apropiaţi, devenind pentru toţi un incoruptibil de neclintit. N-am chiulit de la ore în anii de liceu şi de la cursuri în facultate, n-am fumat, n-am fost un tip conflictual, nu m-am bătut cu cineva, n-am fost atras de jocurile de noroc şi de chefurile prelungite.
Singurul lucru de care m-am temut, dar Dumnezeu mi-a ajutat să nu se întâmple, a fost să nu mă îndrăgostesc de partenera vreunui prieten. Am avut toată viaţa un cult al prieteniei dezinteresate şi nealunecoase.
Din nefericire, i-am pierdut pe trei dintre cei pe care i-am iubit şi preţuit cel mai mult. Unul a făcut un cancer hepatic agresiv care l-a răpus în 90 de zile.
Altul a murit într-un stupid accident de circulaţie pe o şosea din Ungaria. Iar ultimul, un prieten drag ce mi-a fost coleg de bancă din clasa I până la terminarea liceului, s-a stins recent după o lungă şi chinuitoare suferinţă. A fost un tip inteligent şi pragmatic, şi-a trăit viaţa cu maximă intensitate, fără a avea vreodată jumătăţi de măsură, indiferent de riscuri.
Nu se temea de veşnicie şi cu câteva zile înainte de a muri mi-a spus, când era internat în spital, la capătul puterilor fizice şi sufleteşti, că-i hotărât să-şi grăbească obştescul sfârşit.
A solicitat şi semnat să i se facă externarea la vizita de dimineaţă a medicului. A ajuns acasă, iar după vreo oră i-a cerut partenerei de viaţă să-l ducă la geamul dinsapre balcon şi să-i dea o ţigară, lucru absolut contraindicat la bolile lui.
Am mai auzit de suferinzi incurabili care au avut premoniţia morţii. După ce a fumat cu nesaţ ultima ţigară, a fost dus în pat, unde familia l-a găsit mort după două ore.
Un Comentariu
Anonim
Dacă ați fi trecut macar puțin și prin cele ,,nefăcute”, la talentul dvs., ce roman (e) ar fi ieșit din vârful peniței!