Vă spun doar azi ce sentimente am după victoria Simonei Halep la Roland Garros. Mi-a trebuit un timp ca să trec peste amintirea ultimei românce care a cucerit acest trofeu: Virginia Ruzici. Halep a pierdut de trei ori o finală de Grand Slam, din care de două ori la Roland Garros (2014, 2017). De data aceasta victoria asupra americancei Joane Stephens a fost indiscutabilă. Desigur că îşi consolidează poziţia de numărul 1 mondial. Cu toate acestea mi-a fost foarte frică la începutul meciului. În primul set nu a reuşit să-i ia serviciul adversarei. dar graţie unei apărări admirabile, care a destabilizat-o pe Stephens, Halep a reuşit egalarea, iar apoi şi-a oferit ultimul set, decisiv. „De când am început să joc tenis am visat de acest moment – a declarat ea cu lacrimi în ochi la finele meciului. În ultimul joc aveam impresia că nu mai pot respira. Am făcut tot ce am putut. E o nebunie ceea ce se întâmplă”. Halep a putut măsura simpatia publicului parizian. Acesta a susţinut-o până la sfârşitul partidei. La ieşirea ei de pe teren strigătele de „Simona, Simona!” nu se mai opreau.
Am o deosebită sensibilitate pentru acest sport, din două motive. Primul este că nu am putut să-l joc niciodată bine, fiindcă nu-mi place să alerg… Apoi, nu uit că primul campion de tenis al României a fost, în 1923, unchiul meu Mişu Stern. Pe primul teren din ţară, la Sinaia.
Dar asta era demult.
