Nu puteam să ignor faptul că tot bătrânul continent, unde se joacă cel mai bun fotbal din lume, este, pentru un timp, racordat la festivalul balonului rotund. Am pus şi noi deoparte zarva dâmboviţeană, grijile argeşene şi zbaterile în gol ale tehnocraţiei noastre, cum au pus şi francezii inundaţiile şi grevele, şi am considerat că azi este potrivit să încercăm şi noi nişte „pase” despre Euro.

Meciul Franţa – România s-a jucat, cu mult înainte, în presă şi în tribune, între triumfaliştii care-i vedeau pe ai noştri… cocoşi şi pesimiştii care le atribuiau gazdelor o victorie la scor. Pe teren însă, trama meciului a respectat premisele: o confruntare între un atac cu viteza TGV-ului şi o apărare tenace. Individualităţile „FFF” s-au luptat cu un bloc funcţional „FRF”care părea să-şi adjudece egalul, fructificând căutările nereuşite ale gazdelor.

Acum, după ghinionul de a primi racheta lui Payet la păianjen, în afara putinţei oricărui portar, meciul vorbelor se va disputa între cei care vor socoti confruntarea drept o înfrângere onorabilă şi cei care, dimpotrivă, resping această sintagmă, socotind că, în aritmetica necruţătoare a clasamentelor, înfrângerea nu este altceva decât pierdere de puncte.

Şi istoria le dă dreptate acestora din urmă; în amintire rămân doar învingătorii. Spre bucuria instituţiei insultelor şi a greţei de tot şi de toate care şi-a găsit deja actorii.

Circulă butada: „Am jucat mai bine ca niciodată şi am pierdut ca-ntotdeauna”. Nu fac parte dintre aceia care alcătuiesc alte echipe post-factum. Jocul acesta al suporterilor şi al… ziariştilor depăşeşte cele 90 de minute regulamentare şi este steril, inutil, pentru simplul fapt că-i lipseşte „hârtia de turnesol”: meciul în sine, cu datele concrete de la ora fluierului arbitrului. Istoria nu se scrie cu „dacă”!

Este locul care-mi aminteşte de romanul încă neterminat „De ce n-a jucat Dobrin în Mexic?” Am vii în memorie două cronici de la faţa locului pe care mi le-a trimis apreciatul piteştean Eftimie Ionescu, despre atmosfera dinaintea startului mexican. Au urmat tăcerea suspectă şi motivul: Dobrin n-a fost folosit deloc. „L’Equipe” scrie, în iunie 2016, despre Dobrin, elogiindu-i talentul. În „Miroir du football”, fostul redactor-şef Francois Thebaud, un teoretician al jocului la ofsaid, scria, în 1970, rânduri elogioase despre „prinţul din Trivale”, cum era alintat acasă. Adevărul adevărat nu-l face vinovat pe Angelo Niculescu; realitatea este că Dobrin n-a jucat, pentru că aşa a decis şeful delegaţiei, un vicepreşedinte al CNEFS, cu care piteşteanul nostru a avut un conflict dur.

Şi ca să mai oblojim nişte răni încă deschise, să cităm opinia lui Angelo Niculescu: „După mine, Dobrin a fost mai mare decât Hagi, pentru că ştia să dea culoare fotbalului, era un artist care îmbina utilul cu plăcutul”.
Iar despre „caz” spune: „Şeful delegaţiei a vrut să-i trimitem acasă (n.n. – pe Dobrin şi pe Răducanu), dar m-am opus pentru că ne făceam de râs”.

Revenind la meciul de vineri, să observăm, totuşi, că cele două ocazii ale lui Stancu au fost cât roata carului. Nu se ştie dacă nu ne transformam şi noi în… Georgia, echipă care i-a încuiat pe „albaştri”, în jocul de verificare, după ce fusese spulberată la Bucureşti de ai noştri. Fotbalul nu-i matematică decât pe tabela de scor. Altfel, imprevizibilul lui îi dă mereu prospeţime, interes, frumuseţe.

Dacă ţinem cont de valoarea intrinsecă a loturilor – s-o spunem pe-aia dreaptă – echipa Franţei este mai puternică. Dacă avem în vedere mediocritatea fotbalului românesc, vineri, tricolorii au produs un joc de la egal la egal, plăcut, fără „autobaze” în careul nostru, cu sclipiri apreciabile. „Ai noştri” s-au autodepăşit până la un punct, „ai lor” şi-au respectat partitura, arătând că provin dintr-o cultură fotbalistică superioară nouă.

Este excepţională, de la un timp, prezenţa suporterilor la meciurile alor noştri în Europa, semn că mulţi români şi-au găsit împlinirea dincolo de graniţele României. Am fost tentat, până la acel gol, să brodez titlul pe un vers al „Marseillezei”. Până la urmă, nu mi-a ieşit: „Le jour de gloire… n’est pas arrive” (Ziua gloriei n-a sosit) pentru ai noştri. Mai sunt, însă, zile…

Traian ULMEANU

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio