
Un nou Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități a fost inaugurat, astăzi, în comuna Călinești. Investiția, în valoare de aproape 4 milioane de lei, a fost realizată cu finanțare prin PNRR și are ca scop oferirea unor servicii de sprijin, recuperare și îngrijire cât mai aproape de beneficiari și familiile acestora.
Contractul de finanțare a fost semnat în octombrie 2024, la Guvern, de Simona Bucura-Oprescu, la acel moment ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Centrul este deja funcțional
Centrul a obținut licența de funcționare la 31 august și este deja funcțional. Până în prezent, 90 de beneficiari sunt înscriși, iar în fiecare zi, opt persoane pot beneficia de serviciile oferite aici.
Echipa este formată din asistent social, asistent medical și kinetoterapeuți, serviciile medicale fiind completate prin colaborarea cu un medic.
Printre serviciile puse la dispoziția beneficiarilor se numără consilierea și sprijinul pentru integrare și incluziune socială, suportul psihologic, kinetoterapia, asistența medicală și activitățile zilnice adaptate.
Centrul va organiza, de asemenea, ateliere creative, activități educative, artă, muzică, jocuri și exerciții fizice, precum și activități de socializare și integrare în comunitate.
Investiție pentru persoanele vulnerabile
La inaugurare au fost prezenți primarul comunei Călinești, Ioana Georgescu, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, deputatul Simona Bucura-Oprescu, deputatul Remus Mihalcea, vicepreședintele CJ Argeș Adrian Dumitru Bughiu și Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș și prim-vicepreședinte OFSD Argeș.
„Felicitări primarului Ioana Georgescu și echipei sale pentru accesarea unor astfel de finanțări! Sunt multe persoane în societate care au nevoie de sprijinul nostru. (…) Mă bucur că s-au obținut și fonduri de la MMFTSS, deoarece trebuie să ne gândim mai mult la acești oameni cu probleme mari de sănătate”, a declarat Ion Mînzînă.
La rândul său, Simona Bucura-Oprescu a subliniat importanța dezvoltării serviciilor sociale în comunitățile locale.
„Ne-am dorit ca prin investițiile finanțate prin PNRR să creăm, în cât mai multe comunități, spații în care persoanele vulnerabile să poată beneficia de servicii de îngrijire, recuperare și sprijin cât mai aproape de casă. Centrul de la Călinești este un astfel de exemplu”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
Aceasta a precizat că, în perioada în care a ocupat funcția de ministru, a încurajat administrațiile locale să acceseze finanțări pentru dezvoltarea serviciilor sociale.
„Un proiect de care comunitatea avea mare nevoie”
Primarul comunei Călinești, Ioana Georgescu, a transmis că noul centru răspunde unei nevoi importante a comunității și că beneficiarii vor avea acces la servicii adaptate nevoilor lor.
„Acesta este un proiect de care comunitatea avea mare nevoie. Ne bucurăm că acest centru este acum funcțional și că poate oferi servicii aplicate persoanelor adulte cu dizabilități și familiilor acestora din Călinești și nu numai”, a declarat Ioana Georgescu.
Edilul a mulțumit reprezentanților administrației județene și parlamentarilor pentru sprijin, dar și preoților din comună, care au participat la slujba de sfințire a centrului.
Peste 100 de centre finanțate prin PNRR
Potrivit datelor prezentate de MMFTSS, prin axele de finanțare accesate prin PNRR sunt finanțate în România 105 centre de zi cu componentă de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilități și alte 71 de centre de zi cu componentă de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice.
Numărul total al beneficiarilor sprijiniți prin aceste măsuri depășește 11.000 de persoane.


























