Un grav accident feroviar s-a produs duminică seară, în cartierul Episcopia din Oradea, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Santăului. Două persoane au murit după ce un tren de călători a lovit un autoturism aflat pe șine.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, în jurul orei 18:36. La fața locului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene.
Trenul circula pe ruta Satu Mare – Oradea
Din primele verificări efectuate de anchetatori, trenul de călători circula pe relația Satu Mare – Ora dea în momentul impactului.
„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că un tren de călători, care circula pe relația Satu Mare – Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi acroșat un autoturism aflat în traversarea trecerii la nivel cu calea ferată”, au transmis reprezentanții Poliției Bihor.
Intervenție de amploare a echipajelor de salvare
La locul tragediei au fost mobilizate patru echipaje de pompieri militari bihoreni, cu trei autospeciale, dintre care două de descarcerare grea, o ambulanță SMURD tip B2 și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
Salvatorii au găsit cele două victime captive între fiarele contorsionate ale mașinii.
„Cele două victime, un bărbat și o femeie, prezentau leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Crișana, locotenent-colonel Camelia Roșca.
În cauză a fost deschis un dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Anchetatorii încearcă să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Sursa: m.ebihoreanul.ro






























