
Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului și senator PNL de Argeș, a fost prezent astăzi în Portul Militar Constanța, unde a asistat la plecarea bricului Mircea într-un nou voiaj de instrucție de amploare.
Nava a ridicat ancora pentru o misiune care se va întinde pe aproape cinci luni și va traversa Oceanul Atlantic, până în Statele Unite ale Americii. La bord se află un echipaj format din 188 de persoane, dintre care 75 sunt cadeți români, alături de studenți proveniți din 10 țări partenere.
Potrivit senatorului, una dintre schimbările notabile din acest an este creșterea semnificativă a numărului de fete aflate la bord, acesta apropiindu-se de paritatea cu cel al băieților. Tinerele vor parcurge aceleași etape riguroase de pregătire, de la activități specifice navigației, urcatul în arboradă, manevrarea parâmelor, până la susținerea examenelor la discipline precum matematica, fizica sau astronomia, chiar în timpul voiajului.
„Nu este doar o experiență educațională, ci o adevărată probă de viață”, a transmis Mihai Coteț, subliniind complexitatea și provocările unei astfel de misiuni.
Pe parcursul călătoriei, bricul „Mircea” va străbate peste 14.000 de mile marine și va face escale în aproximativ 15 porturi din Europa, America de Nord și Africa.
În acest context, nava continuă să joace un rol important nu doar în formarea viitorilor marinari, ci și în promovarea imaginii României pe plan internațional.
Momentul plecării a fost marcat de emoția tinerilor aflați la începutul acestei experiențe, dar și de entuziasmul pentru provocările și descoperirile care îi așteaptă pe parcursul voiajului.





























