
Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului și senator PNL de Argeș, a avut astăzi o întâlnire oficială cu Lior Ben Dor, ambasadorul Statului Israel la București, în cadrul căreia au fost abordate teme legate de securitate și cooperare bilaterală.
Acesta a declarat că discuțiile au vizat provocările de securitate într-un context în care riscurile devin tot mai complexe, subliniind importanța cooperării între state.
În paralel, a fost evidențiat interesul pentru consolidarea relațiilor economice dintre România și Statul Israel, fiind analizate oportunități concrete de colaborare în domenii precum industria, energia, agricultura și tehnologia.
Întâlnirea reconfirmă preocuparea pentru dezvoltarea parteneriatului bilateral și identificarea unor noi direcții de cooperare între cele două state.




























