Două zile a nins aproape continuu în Argeș. Timp suficient să-mi răspund la trei întrebări care ne dau ocol: cine suntem, de unde venim și încotro mergem? Apelând la amicul D.B., care pare să le știe pe (mai) toate, încercăm astfel să închidem dezbaterea „Știință versus credință“, începută în paginile ziarului acum vreo trei ani. Facem asta la cererea cititorilor.
Două teorii, ba chiar trei, stau la baza creării omului. Prima, creaționistă, lansată, credem, încă de pe vremea descoperirii arcului și săgeții, acum vreo 650.000 de ani. Omul a băgat de seamă că poate face rost mai ușor de carne, iar focul îi dă un gust mai bun. Cine l-ar putea ajuta să-și îndeplinească dorința? Cine e mai puternic și mai generos? Un… zeu! Care să-i dea noroc la vânătoare. Așa a înțeles că, dacă-i și el vrednic, aduce la colibă mai multă hrană. Atunci: „Doamne, ajută-mă! Ajută-mă și tu, Soare, să-mi fie cald! Ajutați-mă și voi, nori, când pun ceva în pământ, să am trufandale! Ajută-mă și tu, Zeu al războiului, să-mi înfrâng dușmanii!“ Și așa s-a ajuns cu rugămintea până la… Dumnezeu, care, în mentalul colectiv, a devenit omniștient, omnipotent și omniprezent. El este peste tot, inclusiv în tine și-n afara ta; el se luptă cu răul, căci lumea-i binară, creată din bine și rău, din înger și demon.
Care demon, prin femeie, l-a ispitit pe omul creat de Dumnezeu să mănânce din fructul oprit? Atât i-a trebuit, că s-a… dedulcit la cunoaștere. A fost alungat din rai și sortit să-și asigure hrana prin truda brațelor. Totuși, dacă se va purta frumos, Dumnezeu îl v a ierta și-i va oferi viața veșnică. Pentru asta – ce idee superbă, a jertfei! – și-a trimis pe Pământ propriul său fiu, care va fi răstignit pe cruce pentru a mântui lumea. Care lume? Civilizațiile de altădată – egipteană, indiană, sumeriană, chineză, greacă, romană, europeană – au întemeiat o instituție, Biserica, menită să-l ajute pe fiecare, cu Dumnezeul său, să ducă la bun sfârșit mântuirea lumii.
Da, dar, cu timpul, omul, curios, a început să caute și alte răspunsuri la întrebările vieții. A găsit legi și principii, a întemeiat știința ca să afle adevărul – nu doar cel dogmatic. Așa a băgat de seamă că pământul nu e plat, cum se credea, ci rotund, că se învârte în jurul soarelui, nu invers… Dar știința nu s-a mulțumit să-și bage nasul doar în treburile naturii, ci și în cele ale societății, ale rostului după care aceasta se conduce fără intervenție divină. Un „păcătos“ de popă, unul Darwin, vine cu ideea că nu Dumnezeu a făcut lumea, că asta e doar un mit, o poveste, și că lumea a evoluat de la mic la mare, de la simplu la complex, iar în iureșul acestei evoluții a apărut și omul.
Astfel, lângă ideea creaționistă – vezi, în Biblie, Geneza – a apărut și cea evoluționistă, care a făcut pași mari din secolul al XIX-lea și până azi. Unii oameni s-au eliberat de „misticismele“ lor, devenind agnostici sau ateiști, alții și-au îndreptat ochii către cer, întrebându-se dacă nu cumva omul vine de pe altă planetă. Așa a apărut a treia teorie, cea a panspermiei, potrivit căreia un meteorit a ajuns pe Pământ, aducând cu el și semințele vieții.
Dar să ne întoarcem la teoria creaționistă, conform căreia, la începutul lumii, acum vreo 13,5 miliarde de ani, în Univers a avut loc o explozie formidabilă. Un Big-Bang! Ce-a explodat? Nimicul! Nimic, nimic, dar din nimicul ăsta a apărut… ceva, care s-a tot extins – și continuă și azi să se extindă în oceanul planetar infinit.
Aici, în oceanul ăsta planetar, în „supa primordială“, sub acțiunea energiei solare, a fulgerelor și a vulcanilor, s-au „fiert“ aminoacizii, s-a dezvoltat ADN-ul, iar microființele au intrat în competiția supraviețuirii. Pe aici, pe undeva – cred unii – ar fi trebuit să se fi întâmplat o minune, să fi intervenit o scânteie, o conștiință care să ordoneze energia nelimitată și să-i dea viață. Cum? Păi, hocus-pocus, fiindcă altminteri n-a fost nimeni atunci să vadă ce și cum, să aducă probe, așa cum cere știința. Doar filosofie, matematică, chimie, fizică – un amestec de elemente care azi nu mai creează viață, fiindcă nu mai sunt aceleași condiții. Ca să demonstreze practic teoria, știința ar trebui să aducă timpul la T zero, să creeze o mașină a timpului…
Așadar, a fost, n-a fost așa, tot mai multă lume o ia de bună, ba chiar și fizica cuantică, lăsând în plata Domnului religia. Din această „supă primordială“ ia naștere și regnul animal, alături de cel al plantelor. Plecând de la microorganisme și evoluând spre macroorganisme, acestea s-au extins mai întâi în apă, apoi pe pământ și, în final, s-au urcat și-n copaci, luptându-se pentru existență într-o lume a cărei lege primordială nu este organizarea, ci dezorganizarea: entropia. Timp îndelungat, specia umană a urcat pe scara evoluției – de la cimpanzeu și australopitec la Homo habilis și Homo erectus –, reușind să cucerească aproape tot Pământul, din zona călduroasă a Africii până în ghețurile Arcticii, ba chiar ulterior să-și pună ochii și pe alte planete din vecinătatea Pământului.
După arc și săgeată, deja Homo faber, Homo sapiens a descoperit roata, motorul cu aburi, cel electric și atomic, avionul, racheta, telefonul, laserul și computerul. O unealtă cu adevărat revoluționară, fiindcă, astăzi, cu ea cucerim micro și macrocosmul, îi dăm omului puteri miraculoase, prin care să devină tot mai longeviv, să-și amelioreze sănătatea și să ajungă la o răspântie a civilizației. Cu o asemenea dezvoltare, specia umană pare să fie invadată de specia tehnius. Cum? În primul rând, cu ajutorul inteligenței artificiale, care, doar într-o jumătate de secol, cu viteza cu care se mișcă, va lua locul speciei umane.
Și astfel, epoca religiei, care a fost busola morală a lumii, se apropie de sfârșit, iar oamenii cred tot mai puțin în miticul Dumnezeu. În schimb, știința vine cu una dintre cele mai năucitoare descoperiri, dacă este să-l credem pe Dan Brown, cu volumul său Origini. Vom reveni, că merită. Poate nu este totul adevărat, dar… poate acum, cu adevărat, cel de-al șaptelea regn va deveni regatul lui Dumnezeu.
