Hora unirii este simbolul concordiei noastre naţionale. Ne-am prins în horă şi am făcut doi paşi înainte, doi înapoi. Motiv pentru care ne aflăm în acelaşi loc în care ne-am aflat şi acum 158 de ani. Şi acum, ca şi atunci, unii urcă, alţii, mai mulţi, coboară. Şi să te ferească Dumnezeu de cel care urcă! De boierul făcut, nu născut. Noul îmbogăţit păstrează cele mai multe dintre privilegiile foştilor stăpâni, dar nu şi credinţa acestora, nu şi virtuţilor lor. Ion Brătianu le cerea „roşilor” ce formau partidul său să ia puterea şi să se îmbogăţească. Un partid format din negustori, arendaşi, avocaţi, jurişti, bancheri etc. Drept care, celălalt partid, al „albilor”, format din vechii boieri, lupta împotriva roşilor, adică a agitatorilor de meserie. Această stare de spirit îi caracterizează pe liberali şi astăzi. Când albii conservatori au atacat întreaga politică a regimului impus de Ion Brătianu, liberalii s-au mulţumit să scoată lumea în stradă. Când grupul lui Dumitru Brătianu a intrat în alianţă, grupul lui Rosetti a rămas izolat, sub pretext că nu vrea să fuzioneze doctrina lor cu a conservatorilor. La fel a procedat mai târziu Gheorghe Tătărescu. Aşa se întâmplă şi astăzi. Când grupul Alinei Gorghiu a intrat în opoziţie faţă de PSD, grupul din jurul lui Călin Popescu Tăriceanu s-a aliat cu PSD.

Nimic nou sub soarele de la Bucureşti. Ca astăzi, şi în trecut tinerii erau motiv de propagandă politică pentru liberali. Dar conservatorii se opuneau acestei politici. Ei credeau mai mult în experienţa politicienilor, nu în tinereţea lor. De exemplu, conservatorul Barbu Catargiu lua atitudine împotriva acelora care ardeau de nerăbdare să se urce în vârful scării sociale. „Voiţi să vă suiţi? – zicea marele om politic. Nimeni nu vă opreşte. Dorinţa vă e firească. Nu vă oprim de a vă sui pe scara slujbelor. Niciodată nu aţi fost opriţi nici voi, nici părinţii voştri. Vă rugăm numai să călcaţi mai încet, din treaptă în treaptă. Nu săriţi din capul de jos al scării tocmai la cel de sus şi de acolo, deodată, sus pe straşină. Fiind pasul cam mare, ne e frică să nu cădeţi şi, ceea ce ar fi mai rău, să cădeţi peste noi ce vă privim cu atâta plăcere, dar să rupeţi gâtul şi vouă, şi nouă” („Discursuri parlamentare”). În tot acest timp, liberalii cereau „La legi noi, oameni noi”, iar C. Boliac striga: „Bătrâni taxaţi, tineri lăsaţi!”.

Iată dar cum prin mult trâmbiţata modernizare a statului se înţelegea şi în trecut crearea unor instituţii folosite pe post de instrumente ale luptei politice. Suntem uniţi în cuget, dar nu în simţiri. Or, un stat este, de fapt, o „firmă” a dreptului public, nu o „firmă” a dreptului celui mai puternic. Un stat modern înseamnă acel organism politic care încearcă să găsească linia de echilibru între bunăstarea materială a tuturor membrilor săi şi dimensiunea etică a societăţii, un echilibru între dreptul civil şi dreptul public în spaţiul economic, un echilibru între majorităţi şi minorităţi în spaţiul social, nu circ şi pâine, cum a fost aproape de-a lungul întregii noastre istorii politice.

Iar după cum a început anul 2017, se pare că nu se mai oferă poporului circ şi pâine, ci emoţii tari, primejdii veridice, aşteptări încordate şi răspunsuri spontane. Asistăm pasivi la evenimente precum incendiul de la Clubul „Bamboo” până la denunţurile lui Sebastian Ghiţă despre abuzurile unor şefi ai unor instituţii de forţă ale statului român. Şi, în loc ca românii să sărbătorească Unirea Principatelor din 24 ianuarie 1859, ei îşi trăiesc frustrările în faţa televizoarelor. Nişte frustrări determinate de promisiunile PSD care adâncesc şi mai mult diferenţele de venituri obţinute de oameni. De exemplu, vârstnicii cu o pensie de până la 1.000  lei nu prea se bucură de aceste promisiuni. Şi aceşti pensionari sunt în jur de trei milioane. Unii spun că totul se va remedia la vară când punctul de pensie va creşte la 1.000 lei. Însă această măsură este praf în ochi pentru cei cu pensiile mici. Şi astfel, Mica Unire este din nou celebrată cu o mare zarvă la televizor. Iar noi vom sta în faţa micilor ecrane curioşi să vedem ce va mai spune tânărul prahovean, fără să ne mai gândim să dăm mână cu mână, pentru a ne uni în cuget, dar şi în simţiri.

Prin urmare, scopul fiecărui politician ar trebui să fie plasarea în centrul preocupărilor sale lupta împotriva sărăciei. Pentru că sărăcia este răul care dă naştere la toate celelalte rele. Or, noi am sărbătorit şi cea de-a 158 aniversare a Micii Uniri cu „hora” luptei împotriva sărăciei, cu o altă „horă” în lupta împotriva corupţiei, cu „hora” luptei dintre liberali şi pesedişti etc. Dar toate aceste hore se fac la nivel individual, nu la cel social, pentru că ele se reduc la lupta politică. Drept care, ca şi în urmă cu 158 de ani, avem în faţă aceeaşi lume aflată în descompunere, sfâşiată de intrigi, măcinată de ambiţii, dată pradă tuturor veneticilor şi bandelor de afacerişti, în care nu mai regăsim măcar umbra palidă a vreunui ideal.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio