Nebunie pe A1. Tânăr drogat, viteză năucitoare, șofer “îmbibat” cu alcool.
În perioada 26-29 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1, București – Râmnicu Vâlcea au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere.
Conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului, dar și viteza excesiva, continuă să fie principalale cauze care aduc atingere siguranței în trafic.
În cadrul activităților desfășurate în cele trei zile, au fost efectuate testări cu aparatele pentru detectarea prezenței alcoolului în aerul expirat, precum și pentru detectarea prezenței substanțelor cu efect psihoactiv.
În cadrul acțiunilor, au fost reținute 9 permise de conducere (6 pentru consumul de alcool si 3 pentru viteza excesivă) și au fost întocmite 3 dosare penale.
Exemple:
Depistat conducând cu viteză și sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv
Polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi –Autostrada A1 au depistat un tânăr de 22 de ani, din județul Argeș, care conducea un autoturism cu viteză excesivă, pe Autostrada A1, pe sensul de mers către Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 213 km/h (83 de km/h peste limita legală).
Totodată, în urma testării cu aparatul Drug Test, rezultatul a indicat prezența unei substanțe cu efect psihoactiv, fiind condus la o unitate medicala pentru recoltarea de probe biologice. Pentru asigurarea cadrului legal, polițiștii au întocmit acte procedurale premergătoare privind conducerea unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive.
De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
Începător prins cu 200 de km/h pe autostradă
Un conducător auto a fost depistat de polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi –Autostrada A1, cu ajutorul aparatului RADAR, în timp ce conducea pe autostradă, cu viteza de 200 km/h, pe sensul de mers către Pitești.
Conducătorul auto, de 20 de ani, din județul Argeș, având de mai puțin de un an dreptul de a conduce. Tânărul a fost sancționat conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Depistat conducând sub influența alcoolului
În ziua de 27 septembrie a.c., polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi –Autostrada A1 București—Pitești au depistat un bărbat, din Costești, județul Argeș, care conducea un autoturism, pe Autostrada A1, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză a fost întocmit acte procedurale premergătoare, sub aspectului săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce a fost suspendat pe perioada cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Depistat conducând pe autostrada A1, deși avea dreptul de a conduce suspendat
În ziua de 28 septembrie a.c., polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi –Autostrada A1 au depistat un bărbat de 33 de ani, din orașul Fieni, județul Dâmbovița, conducând un autoturism, pe autostrada A1, pe sensul de mers către București, iar din verificări a rezultat că cel în cauză figura în bazele de date cu dreptul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar pe al sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Recomandările polițiștilor pentru deplasări, în condiții de siguranță, pe autostradă:
Reamintim faptul că, pe autostrăzi, este interzisă circulația pietonilor, a vehiculelor cu tracțiune animală, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor și mopedelor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depășite fără autorizație specială de transport eliberată conform prevederilor legale, a tractoarelor și mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum și a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h.
De asemenea, la intrarea și ieșirea de pe sectorul de autostradă, respectați semnificația indicatoarelor și marcajelor rutiere, sporind atenția și micșorând viteza de deplasare conform acestora.
Atunci când pătrundeți pe autostradă folosind banda de intrare (accelerare), trebuie să cedați trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzii și să nu stânjeniți, în niciun fel, circulația acestora.
Cu excepția cazurilor justificate, este interzis să circulați, opriți sau staționați autovehiculele pe banda de urgență.