
Gestul unei femei din Pitești a impresionat pe toată lumea!.
Ploaia care a căzut în dimineața zilei de miercuri, 3 iulie la Pitești ar fi putut să îi producă daune mari șoferului neatent al unui bolid de lux, care lăsase geamurile și trapa deschise. Numai că acesta a avut o șansa nesperată.
O femeie aflată în zona în care șoferul își lăsase mașina parcată, aproape de centrul Piteștiului, a remarcat că bolidul, un BMW X5, rămăsese atât cu geamurile, cât și cu trapa deschise. Ploaia începuse să cadă din ce în ce mai tare și să intre în mașină
, iar femeia aflată lângă mașina parcată de mai multe ore nu a rămas indiferentă.A luat o folie și a acoperit bolidul pe durata ploii, după care a postat un mesaj pe grupul de Facebook Info Trafic Pitești, ce are peste 100.000 de membri: ”AG50…, ai lăsat geamurile și trapa deschise. Ți-am pus folie că plouă un pic”.
Iar gestul foarte altruist al femeii a stârnit numeroase reacții pozitive, materializate prin peste 1.000 de aprecieri și comentarii.
”Un gest super frumos. Felicitări, nu toată lumea e la fel”, a scris pe grupul de Facebook Info Trafic Pitești utilizatorul Ionut Kapone.
”Felicitări. Încă mai avem speranță!”, ascris Willy Wagner
”Felicitări! Un caz demn de urmat și de alții!”, a postat pe grup utilizatorul Liviu Bănică.
Iar femeia nu este la primul gest special. În urmă cu mai bine de patru ani, în ianuarie 2020, aceasta a sesizat autoritățile după ce proprietarului unui Audi i-a fost spart geamul dreapta față și i-au fost furate volanul și ceasurile de bord.
Sursa: adevarul.ro







































